Francul s-a apreciat ușor pe piețele externe și continuă să crească

Francul elveţian s-a apreciat uşor joi şi a rămas peste 1 euro pe pieţele externe, iar leul s-a întărit şi el, în timp ce cursul euro-leu a coborât sub nivelul de 4,5 lei/euro.

În jurul orei 10:00, euro era tranzacţionat pe piaţa interbancară locală la 4,4975 lei, în scădere uşoară de la 4,5067 lei pe finalul zilei precedente, informează Mediafax.

La aceeaşi oră, francul se situa pe pieţele externe la 1,0063 euro/franc, cu o apreciere de 0,4%. Schimburile au oscilat pe parcursul zilei de joi între un minim de 0,9965 euro pentru 1 franc şi un maxim de 1,0087 euro pentru 1 franc. Miercuri în jurul orei 16:30, francul era cotat pe pieţele externe în urcare, la 1,0026 euro/franc.

Cursul pentru franc anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a crescut miercuri cu 1,6% şi a atins un nou maxim, de 4,5054 lei/franc, după ce marţi a scăzut şi a pus capăt unei serii de trei şedinţe succesive de valori record, în timp ce euro a urcat cu 0,73 bani, la 4,511 lei, iar dolarul a atins un nou record, la 3,8989 lei.

Francul s-a apreciat puternic începând de joia trecută, când banca centrală a Elveţiei a decis să renunţe la un curs minim de schimb de 1,2 franci/euro. Comparativ cu nivelul de miercuri, francul a crescut cu 20,4% în raport cu leul.

La momentul publicării referinţei de către BNR, cursul se situa pe pieţele externe la 1,0004 franci/euro.