Mircea Geoană anunță formarea unui nou PSD

Mircea Geoană a anunţat că va lansa în două săptămâni un grup de iniţiativă pentru formarea unui nou PSD.

Fostul preşedinte social-democrat susţine că el este alternativa la Victor Ponta şi doreşte să îi adune în jurul său pe cei nemulţumiţi de actuala conducere. Ba mai mult, actualul PSD ar urma să treacă peste 3 săptămâni în opoziţie, după căderea guvernului Ponta. Geoană a anunţat şi că noul PSD ar putea să devină partenerul PNL într-un proiect de ţară pentru următorii ani.

Am să folosesc tot ce înseamnă energie, experiență și bună și rea pentru a da țării un nou PSD. Este singurul răspuns pe care noi oamenii de stânga putem să-l dăm pentru a evita ca vechiul PSD, la modul cum e condus, să nu devină o formă irelevantă în politcă. Vom lansa în maxim 2 săptămâni un grup de inițiativă pentru formarea acestui nou PSD pe principii extrem de clare, chemând alături de noi colegii din partid din toate zonele”, a afirmat Mircea Geonă, la Realitatea TV.

„Acest nou PSD este singurul răspuns pe care noi oamenii de stânga putem să îl dăm astăzi pentru a evita ca vechiul PSD sa nu devină o forma irelevantă în politică. Este atât de mare nevoie. Eu care mi-am făcut datoria față de acest partid. Dragii mei colegi din PSD dacă veți accepta în continuare amânarea unei analize obligatorii cu privire la cauzele profunde ale eșecului de la prezidențiale eu vă spun și este semnalul meu de alarmă pe care vreau să vi-l transmit ca în fiecare săptămână, pur și simplu legea gravitației în politică va exista o majrare care va face ca vechiul PSD cu actualul să meargă în Opozitie. Acest lucru poate fi modelat cu o singură condiție: să avem curajul să facem acest nou PSD și să propunem noului președinte care este deschis spre o coaliție de tip german”, a spus Geoană, la Realitatea.