Ministerul Comunicatiilor a cerut în instanţă suspendarea plăţilor către Microsoft. Este vorba despre 50 milioane de lei, o plată care trebuia să fie făcută până la începutul acestui an.
Procesele au rolul de a oferi Guvernului o bază legală pentru blocarea tuturor plăţilor către Unicredit
Microsoft a anunţat Guvernul României, încă din luna aprilie a anului trecut. că nu mai asigură suport pentru sistemul de operare Windows XP.
Vizate sunt compania elveţiană prin care Claudiu Florică a vândut Ministerului Comunicaţiilor licenţe şi în 2013, ca urmare a suplimentării contractului corupt din 2009, dar şi banca Unicredit Ţiriac, întrucât aceasta a finanţat contractul, preluând creanţele Guvernului către concernul principalului denunţător din dosarul Microsoft, scrie sursazilei.ro.
Cele două procese înregistrate pe 30 decembrie la Curtea de Apel Bucureşti şi pe 31 decembrie la Tribunalul Bucurşti, ambele pe secţia de Contencios Administrativ, au rolul de a oferi Guvernului o bază legală pentru blocarea, în această toamnă, a tuturor plăţilor către Unicredit. Ministerul Comunicaţiilor este titularul acţiunii, întrucât în conturile sale Guvernul prevăzuse în bugetul din 2014 nu mai puţin de 50 de milioane de euro pentru stingerea contractului pentru achiziţia de licenţe Microsoft prin intermediul reselerului D Con Net. AG.
Unul dintre procese are ca scop tocmai suspendarea efectelor contractului încheiat în 3.04.2013, ca urmare a adiţionării înţelegerii intermediate, prin mită, conform DNA-ului, în 2009, de Dorin Cocoş şi Gheorghe Ştefan.