Premierul Victor Ponta a anunțat, după ședința BPN, că luni va propune Parlamentului noua structură a Guvernului, precizând că duminică vor avea loc Comitetul Exectutiv Național al PSD și o ședință a grupurilor parlamentare, pentru finalizarea propunerilor pentru noul cabinet.
„Am discutat cu colegii din PSD, i-am informat despre discuțiile cu colegii de guvernare, aceste discuții vor finalizate în cele ce urmează. Luni, pe 15 decembrie, voi propune Parlamentului noua structură a Guvernului. Pot să fac luni dimineață propunerea finală de restructurare, iar luni voi cere votul pentru noua structură.(…) Este în decurs finalizarea proiectului de buget, maine finalizăm negocierile cu FMI și Banca Mondiala. Vrem un buget pe 2015 care să acopere ținta deficitului bugetar, măsurile de creștere economică, rămâne cota unică, indexarea pensiilor și alocațiile pentru copii. Aceste discuții le avem azi și mâine, iar vineri bugetul pleacă către Parlament. Calendarul pe care îl propunem pentru votul final al Bugetului este 21 decembrie, când Parlamentul se întrunește pentru depunerea jurământului președintelui. Dupa ce finalizăm proiectul, vrem să depunem proiectul către gruprurile noastre parlamentare, dar vreau să le depunem și la gruprile din PSD”, a anunțat Ponta, după ședința de la sediul PSD.