A treia rectificare bugetară din acest an a fost aprobată în şedinţa de astăzi a Guvernului, prin derogare de la legea care interzice efectuarea a mai mult de două rectificări pe an şi nu mai târziu de 30 noiembrie.
Bugetele a 11 instituţii se vor suplimenta, iar premierul susţine că banii în plus provin din creştere economică. Sunt şi tăieri de fonduri. Rămân cu bani mai puţini Ministerul Dezvoltării, condus de Liviu Dragnea, Parlamentul şi Preşedinţia.
Rectificarea bugerară încalcă mai multe prevederi legale şi arată incapacitatea Guvernului de programare şi execuţie a bugetului, privind în special investiţiile, potrivit Consiliului Fiscal, care arată, totodată, că plata în avans a unor drepturi salariale nu va reduce presiunile pe bugetul pe 2015.
„Consiliul fiscal consideră că decizia Guvernului de a opera o a treia rectificare bugetară, încâlcând în mod flagrant prevederile legilor în vigoare relevante (pe care le suspendă temporar printr-o ordonanţă de urgenţă), este dovada unei evidente incapacităţi administrative de programare şi execuţie a bugetului, în special a cheltuielor de investitii. În plus, este dificil de înţeles oportunitatea achitării în avans a drepturilor salariale restante comparativ cu eşalonarea programată iniţial prin apelul la o multitudine de încălcări ale regulilor fiscale statuate prin legile în vigoare, în condiţiile în care apare drept puţin probabil ca aceasta să uşureze construcţia bugetară pentru anul 2015 din perspectiva SEC 2010, relevantă din perspectiva angajamentelor ce decurg din calitatea de stat membru al Uniunii Europene şi din prevederile Pactului de Creştere şi Stabilitate şi Compactului Fiscal”, arată Consiliul Fiscal.
Argumentul Executivului privind „excedentul bugetar înregistrat la 10 luni, ca urmare a creşterii încasării veniturilor bugetului general consolidat faţă de estimări şi având în vedere situaţia favorabilă din perspectiva încadrării în plafonul soldului bugetului general consolidat aprobat pentru anul 2014” este în mod evident fals, întrucât situaţia de excedent bugetar după 10 luni nu se datorează nicidecum unor venituri care să depăşească substanţial estimările, ci pur şi simplu nerealizării cheltuielilor cu investiţii, mai arată Consiliul.