Plenul Camerei Deputaţilor a votat cererea ministrului Justiţiei de încuviinţare a arestării preventive a lui Cătălin Teodorescu, fiind înregistrate 146 voturi „pentru” şi 101 voturi „împotrivă”.
În urma numărării votului s-a constatat că nu s-a întrunit cvorumul necesar aprobării solicitării. Potrivit Regulamentului, sunt necesare jumătate plus unu din voturile celor prezenţi în sala pentru aprobare. În sala au fost prezenţi 292 deputaţi, însă doar 256 dintre ei şi-au exprimat votul. Pentru aprobare ar fi fost nevoie de 147 de voturi.
Situaţia a creat o dispută în plenul Camerei.
Surse parlamentare declaraseră anterior pentru Mediafax, după un rezultat neoficial, că solicitarea în cazul lui Cătălin teodorescu fusese aprobată.
Deputatul UDMR, Marko Atilla, este acuzat de procurorii DNA de abuz în serviciu. Alesul a făcut parte în 2011 din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, din cadrul ANRP. În această calitate, Marko Atiila, spun procurorii DNA, a aprobat alături de Alina Bica şi de ceilalţi membri ai comisiei raportul de evaluare pentru un teren ce ar fi aparţinut omului de afaceri Gheorghe Stelian.
Acesta a cerut despăgubiri comisiei pentru 13 hectare pe care l-ar fi deţinut în Parcul Plumbuita din Capitală. Raportul, făcut de evaluatorul Emil Nuţiu, a stabilit preţul terenului la 377 de milioane de lei, deşi în realitate acesta nu valora mai mult de 114 milioane de lei, susţin anchetatorii anticorupţie.
Deputatul UDMR susţine că este nevinovat şi că nu are nicio legătură cu acest caz. Marko Atilla, nepotul lui Marko Bela, a spus că singura sa vină este că a făcut parte dintr-o comisie.
DNA a cerut Camerei Deputaţilor aviz pentru arestarea preventivă şi în cazul deputatului PDL Cătălin Teodorescu, care este suspect în acelaşi dosar. Teodorescu a făcut parte din aceeaşi comisie la momentul acordării despăgubirii supraevaluate.