Plenul reunit al Camerei Deputaților a luat act, luni, de demisia lui Viorel Hrebenciuc din Parlamentul României.
Demisia fostului vicepreședinte al Camerei Deputaților urmează acum să fie publicată în Monitorul Oficial, iar după acest pas procurorii pot cere în fața judecătorilor arestarea preventivă a acestuia.
Viorel Hrebenciuc a demisionat marţea trecută din Parlament, după izbucnirea scandalului retrocedărilor ilegale şi apariţia stenogramelor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în care social-democratul discută cu senatorul Dan Şova despre o nouă lege a amnistiei şi graţierii.
Viorel Hrebenciuc este urmărit penal de DNA în trei dosare, privind retrocedări ilegale de păduri şi trafic de influenţă. Vineri, liderul PSD a primit o grea lovitură după ce unicul său fiu, Andrei Hrebenciuc (foto), a fost arestat pentru 30 de zile în acelaşi dosar în care este implicat şi el.