Mai multe percheziţii au loc în Brăila şi Constanţa, la instituţii publice şi inspectorate şcolare unde există suspiciuni de corupţie şi luare de mită.
Doi inspectori şcolari din Brăila au fost ridicaţi de procurorii DNA şi duşi la audieri la DNA Galaţi, potrivit Realitatea.net.
Inspectorul școlar general Iulian Danielescu și inspectorul de limba și literatura română Adrian Simion sunt audiaţi de procurorii DNA Galaţi.
Audierile vin în cadrul unui nou scandal de mită la bacalaureat.
În paralel, procurorii DNA fac mai multe percheziţii la inspectoratele şcolare din Brăila şi Constanţa, dar şi la două licee din Brăila.
Infracţiunile comise au avut loc în perioada august-octombrie 2014.