Încă un șef de CJ a ajuns la DNA

Un alt șef de Consiliu Județean, Tudor Bojin, din Timiș, a fost ridicat marți de procurorii DNA, după ce, cu o zi înainte, aceeași soartă a avut-o Aristotel Căncescu, președintele CJ Brașov.

Liderul PSD, Tudor Bojin, a fost audiat, marți, de procurorii Parchetului General din Timiș într-un dosar mai vechi, cu Apele Române Banat, în care este suspectat de evaziune fiscală și acordarea unor contracte preferențiale, scrie psnews.ro.

În același dosar sunt implicați atât soția liderului PSD, Maria Bojin, cât și fiul acestuia, Emilian Bojin, pe care, în 2013, procurorii i-au audiat în calitate de martori.

Cei doi au fost acționari societatea vizată de două ori, conform datelor de la Registrul Comerțului, ei ieșind din firmă înainte ca societatea să încheie contractele cu Apele Române pentru bălțile Dumbrăvița și Ianova. Uterior, aceștia au revenit în societate și, în 2011, firma i-a fost vândută lui Viorel Mihalcea.

Ancheta a început în octombrie anul trecut, când polițiștii au descins la sediul Apelor Române Banat de unde au ridicat mai multe documente legate de contractele încheiate cu firma Temadi TMB, firmă în care asociați au fost soția și fiul acestuia.