Replica Guvernului pentru Stelian Tănase

Corneliu Calotă, purtătorul de cuvânt al Guvernului, îi dă o replică dură şefului TVR, Stelian Tănase, pe care îl acuză de minciună şi de victimizare pentru a ascunde o incapacitate managerială evidentă.

„Este un neadevăr ce a apus domnul Tănase. De Cornel Nistorescu nu am discutat niciodată, iar despre domnul Sorin Avram mi-am exprimat îndoiala că e nevoie să plătim un om care nu performeaza la  nivelul vedetelor existente în TVR. Am folosit numele lui Mihai Rădulescu, care în opinia mea e mai bun decât domnul Sorin Avram”, a spus Corneliu Calotă în exclusivitate pentru stiripesurse.ro, după ce în faţa Comisiei pentru Cultură a Camerei deputaţilor şeful TVR l-a acuzat că i-a cerut să îi îndepărteze pe realizătorii Cornel Nistorescu şi pe Sorin Avram.

„Nu avea nicio legătură cu prestaţia de natură politică, ci doar profesională”, a mai spus Calotă, fost membru în CA al SRTV.

Întrebat de ce crede că face şeful TVR asemenea afirmaţii la adresa sa, purtătorul de cuvânt al Guvernului a declarat că:

„Încearcă să facă un joc de victimizare politică pentru a justifica incapacitatea managerială. Pălăria este mare, job-ul este greu. Să gestionezi o situație de criză totală la TVR necesită într-adevăr calități manageriale redutabile, ceea ce nu este cazul”, a spus Calotă.

Acesta a mai precizat faptul că discuţiile cu şeful TVR au fost întotdeauna pe efectele deciziilor pe care acesta le scăpa din vedere.

În privința telefoanelor pe care i le-ar fi dat lui Tănase, acesta a fost tranșant:
„Nu l-am sunat. E o minciună stridentă. Nu l-am sunat niociodată din aprilie. A fost doar o discuție la el în birou.”