Deranjat de miştourile la adresa lui, Emil Boc i-a cerut lui Dan Voiculescu să-i concedieze pe Buzdugan şi Morar

Patronul trustului Intact a fost ţinta unei farse puse la cale de Daniel Buzdugan, care l-a sunat pe Dan Voiculescu şi i-a cerut să le atragă atenţia „celor doi de la Radio Zu” să termine cu „miştourile la adresa primului ministru”.

Începând cu promisiuni de ajutoare de stat pentru Trust şi cu ameninţări cu CNA, Dan Voiculescu a refuzat tot mai iritat solicitările „consilierului pe probleme economice”, aşa cum s-a recomandat Buzdugan, care se plângea că primul-ministru este deranjat de faptul că „cei doi de la radio” au spus despre Emil Boc că „încape într-un Tico”. La un pas să închidă telefonul „consilierului”, patronul de la Intact a aflat că la celălalt capăt al telefonului era Buzdugan… (L.V.)