Primarul din Rădăuţi, Aurel Olărean, a fost reţinut, după ce procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie din Bucureşti l-au audiat câteva ore.
Anchetatorii îl suspectează de şantaj, după ce a pus presiune pe un consilier local din oraş, pentru ca acesta să voteze o hotărâre de consiliu local privind o serie de achiziţii, potrivit Digi24.ro.
Ancheta a pornit de la dosarul legat de retrocedarea unor importante suprafeţe de teren din judeţul Suceava, în care sunt cercetaţi doi magistraţi.
Nu este pentru prima oară când primarul Olărean are probleme cu legea. În ianuarie 2014 a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu.
Edilul are 54 de ani şi este la cel de-al doilea mandat în fruntea comunităţii locale din Rădăuţi.