Deși Victor Ponta a declarat că va discuta în cadrul grupurilor parlamentare privid eventuala suspendare din funcție a lui Băsescu, Titus Corlățean, ministrul de externe, este de părere că președintele trebuie să-și termine mandatul pe cale democratică.
„Din informațiile mele, noi nu am avut o astfel de discuție în partid pe această temă și sunt complet de acord că orice zi fără un șef al statului care a încălcat Constituția repetat ar fi un bine pentru societate. Îmi pun pe de altă partea întrebarea ce am câștiga dacă am redeschide acest subiect, am reintroduce Curtea Constituțională într-o discuție și ar apărea discuții pirivind o eventuală prelungire, din nou, a mandatului domnului Băsescu după actul suspendării.
Eu cred că trebuie să-și termine mandatul și prin cale democratică să avem un nou președinte, pe care eu îl susțin și știți foarte bine că e vorba de Victor Ponta”, a spus Titus Corlățean, ministrul de Externe al României, în emisiunea „Kilometrul 0″, la Digi24.