PSD nu ar vota suspendarea lui Băsescu

Surse din PSD au explicat că în partid se discută intens despre o nouă suspendare a președintelui Traian Băsescu.

Opiniile sunt împărțite, dar majoritatea înclină să nu dea curs solicitării inițiate de Călin Popescu Tăriceanu. 

Sursele susțin, pentru stiripesurse.ro, că PSD stă în expectativă și a autorizat demersul lui Tăriceanu din două motive:

1. Să testeze în mod real opinia publică cu această temă. PSD a dorit să vadă exact care ar fi impactul și să ia pulsul societății pe tema unei noi suspendări a lui Traian Băsescu.

2. Pentru Tăriceanu a fost o adevărată gură de oxigen. PSD mizează pe voturile pe care acesta le-ar putea trimite în turul II, dar Tăriceanu se plafonase, însă demersul pentru suspendarea președintelui l-a adus în prim-planul opiniei publice.

În concluzie, PSD înclină să nu se bage într-o nouă suspendare a lui Băsescu, iar Tăriceanu o va îngropa susținând că a încercat, dar nu a obținut sprijinul majorității parlamentare.

Cei din PSD ne-au explicat că programul lor pentru următoarea perioadă este extrem de strâns. Fiecare zi până la alegeri este extrem de bine calculată, iar o suspendare a lui Băsescu ar da peste cap partidul și ar crea o stare de impredictibilitate.