Se împart funcțiile de conducere în Camera Deputaților

Deputaţii îşi aleg astăzi noua structură a Biroului Permanent. Liderii de grup au convenit asupra împărţirii politice a funcţiilor de conducere, astfel că votul secret cu bile reprezintă doar o simplă formalitate.

Singura diferenţă faţă de sesiunea trecută se consemnează prin pierderea de către PDL a unei funcţii de Chestor, ce va reveni social-democraţilor.

Împărţirea funcţiilor arată astfel:
PSD – 2 vicepreşedinţi, 1 secretar şi 2 chestori
PNL – 1 vicepreşedinte, 1 secretar şi 1 chestor
PDL – 1 vicepreşedinte
PPDD – 1 secretar
UDMR – 1 chestor
Grupul Minorităţilor Naţionale – 1 secretar