O petiție online îndeamnă să nu se mai cumpere produse de la firmele care își fac publicitate prin trustul Intact.
Demersul are puține șanse de reușită, dar pune în discuție onestitatea presei. Câteva persoane au inițiat o petiție online pentru boicotarea postului Antena 3. Acestea s-au declarat nemulțumite de manipulările trustului Intact și de jurnaliștii Antenelor „care și-au făcut un obicei din linșajul mediatic al persoanelor și instituțiilor care-l cercetează și judecă pe Dan Voiculescu”.
Prin petiția lansată, semnatarii se angajează să nu mai cumpere produse de la firmele care își fac publicitate prin trustul Intact și le cer cetățenilor să le urmeze exemplul.
Lista cuprinde 35 de companii.
Derapajele Antenei 3 pot fi sancționate de public, care poate alege să urmărească un alt post de televiziune. De asemenea, instituțiile statului sunt cele îndreptățite să reacționeze și să ia măsuri.
Iată petiția online:
Dragi români,
Ne adresăm celor nemulţumiţi de prestaţia Antenelor din trustul Intact al lui Dan Voiculescu, care şi-au făcut un obicei din linşajul mediatic al persoanelor şi instituţiilor care-l cercetează şi judecă pe Dan Voiculescu.
Acelaşi linşaj mediatic se exercită şi asupra celor care se opun demolării instituţiilor statului de drept şi subordonării justiţiei clasei politice aflate la putere.
Drept urmare, semnatarii acestei petiţii se angajează să nu mai cumpere mărfuri de la firmele listate mai jos, firme care- şi fac publicitate prin trustul Intact şi fac un apel la toţi cetăţenii cinstiţi să procedeze la fel, până când acest trust de presă va renunţa la practicile linşajului mediatic.
HEALTH ADVISORS, PROCTER & GAMBLE MARKETING ROMÂNIA, SANDOZ PHARMA SERVICES, REWE ROMÂNIA, BIOEEL, RECKITT BENCKISER ROMÂNIA, UNILEVER SOUTH CENTRAL EUROPE, NOVARTIS PHARMA SERVICES ROMÂNIA, SMART FOOD SOLUTIONS, GLAXOSMITHKLINE CONSUMER HEALTCARE, INTACT PUBLISHING, MCDONALD S ROMÂNIA, HEXAL ROMÂNIA, COLGATE PALMOLIVE, COCA COLA HBC ROMÂNIA, BEIERSDORF ROMÂNIA, AUTOMOBILE DACIA, CARREFOUR ROMÂNIA, LABORATOIRES DIEPHARMEX, GRUPUL MEDIA CAMINA, STUDIO MODERNĂ, ALBALACT, DANONE PRODUCŢIE ŞI DISTRIBUŢIE DE PRODUSE ALIMENTARE, KRAFT FOODS ROMÂ- NIA, REAL HYPERMARKET ROMÂNIA, BIOFARM, ROMTELECOM, FERRERO ROMÂNIA, L’OREAL ROMÂNIA, OMV PETROM, HENKEL ROMÂNIA, LIDL ROMÂNIA, CATENĂ MANAGEMENT, HOLZINDUSTRIE SCHWEIGHOFER, SENSIBLU, BGS DIVIZIA re pub DE SECURITATE.
Sursa: www.evz.ro