Aflat la Eforie Nord la la deschiderea oficială a celei de-a doua ediţii a Programului „Diaspora Estival”, Victor Ponta a vorbit despre probleme românilor care lucrează în străinătate, dar şi despre integrarea fraţilor de peste Prut în Uniunea Europeană.
Evenimentul este organizat de Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni.
”Sunt din punctul meu de vedere două provocări importante. Putem discuta despre problemele de zi cu zi, despre cât putem sprijini oamenii din afara țării, despre partea de logistică și organizare.
Este preocuparea noastră față de ce facem noi față de românii din Europa, pentru că aici sunt problemele cele mai importante. Pentru Europa cred că avem și trebuie să fim solidari. Fundamental este ca România sa continue efortul ca cetățenii moldoveni să fie cetățeni ai UE.
Săptâmâna viitoare voi fi la Chisinau. Mergem să inaugurăm gazoductul, să le arătăm cum pot folosi manualele digitale, să inaugurăm SMURD. Lucruri prin care îi sprijinim să devină cetăţeni europeni. Am fost în Valea Timocului și a fost prima dată când Ministerul de Interne al Serbiei i-a ascultat pe românii de acolo”, a spus Victor Ponta.