Josef Ratzinger s-a născut în orăşelul Marktl am Inn, din Bavaria, în 1927. Era fiul unui poliţist german.
La vârsta de 14 ani, Josef Ratzinger a fost încadrat în unităţile germane. Situaţia, de fapt, impunea Germaniei o mobilizare totală, deoarece al III-lea Reich lupta atunci pe două fronturi: de Vest şi de Est.
În momentul acela, relaţiile dintre Biserica Catolică din Germania şi al III-lea Reich erau reci şi distante, deoarece nazişti (NSDAP) interveneau în anumite aspecte ale vieţii pe care Biserica Catolică le considera ale sale.
Comandanţii germani au înţeles însă că tânărul Josef Ratzinger dorea să devină ulterior preot, aşa că el a fost repartizat la o unitate anti-aeriană, care păzea fabrica BMW.
La sfârşitul războiului, se înscrie la facultate şi absolvă Teologia şi Filosofia.
În 1951, devine ajutor de preot, apoi preot la Munchen.
În 1953, Josef Ratzinger îşi dă doctoratul în teologie, iar în 1957 – la doar 30 de ani – capătă postul de lector pe probleme de teologie fundamentală la Universitatea din Munchen.
Între anii 1954 şi 1981, Josef Ratzinger predă teologia fundamentală, doctrina catolică şi istoria doctrinei catolice la mai multe universităţi din Germania.
Din aceeaşi perioadă datează şi ascensiunea lui Josef Ratzinger în cadrul ierarhiei catolice, care este inseparabilă de apartenenţa sa la organizaţia „OPUS DEI”, cel mai influent grup catolic de orientare conservatoare de la Vatican.
Între 1962 şi 1965, Josef Ratzinger a fost remarcat de „OPUS DEI” – în cursul celui de-al doilea Consiliu al Vaticanului – pentru poziţia sa ultra-conservatoare în materie de doctrină.
În martie 1977, cu sprijinul „OPUS DEI”, Josef Ratzinger devine arhiepiscop de Munchen şi Freising.
Cariera lui Josef Ratzinger devine apoi spectaculoasă. Susţinut de organizaţia „OPUS DEI”, Josef Ratzinger este numit – doar trei luni mai târziu – cardinal.
Tot prin „OPUS DEI” şi, în consecinţa planurilor anticomuniste ale organizaţiei catolice conservatoare, Josef Ratzinger îl cunoaşte şi devine prieten apropiat al lui Ioan Paul al II-lea.
În 1981, la trei ani după alegerea lui ca Papă, Ioan Paul al II-lea îl cheamă la Vatican pe cardinalul Josef Ratzinger şi îl numeşte în funcţia (foarte importantă) de „gardian-şef”, în cadrul „Congregaţiei Doctrinei Adevărului” şi de prim-consilier în materie de dogmă catolică.
Astfel, Josef Ratzinger devine cel mai important „cerber” al Vaticanului, în toate problemele ridicate de societatea modernă, fiind artizanul spiritului conservator al pontificatului Papei Ioan Paul al II-lea.
Interesant pentru „traseul ideologic” al lui Josef Ratzinger este un mic detaliu. În 1986, împreună cu teologul Hans Kung din Tubingen, Josef Ratzinger a propus „măsuri coercitive contra punctelor de vedere mai liberale din Biserica Catolică”.
Potrivit biografilor săi şi propriilor memorii, Josef Ratzinger era, în 1968, de-a dreptul îngrozit de erupţia revoltelor studenţeşti de stânga din Occident şi de grevele sindicatelor din aceeaşi perioadă.
Aceste două fenomene – specifice sfârşitului anilor -60 – au determinat la Josef Ratzinger accentuarea poziţiei de dreapta, a ultraconservatorismului său şi a temerii de o „revoluţie socialistă”, care ar putea afecta grav Biserica Catolică.
Ceea ce nu l-a împiedicat pe Josef Ratzinger – ajuns în 1981 în fruntea „Congregaţiei Doctrinei Adevărului” – să impună „măsuri coercitive” contra „teologilor care manifestau spirit critic”. Adică, împotriva celor care „cârteau” împotriva unor dogme anacronice ale Bisericii Catolice.
Printre aceştia, s-a numărat şi Hans Kung, care – la stăruinţele lui Josef Ratzinger – a fost dat afară.
