Organizaţia judeţeană Buzău a PMP va susţine „fără rezerve” candidatura Elenei Udrea la prezidenţiale, dacă marţi în şedinţa Colegiului Director a partidului va fi luată în calcul schimbarea candidaturii lui Cristian Diaconescu, afirmă liderul PMP Buzău, Nicu Cristian.
Preşedintele PMP Buzău a declarat, duminică, pentru corespondentul Mediafax, că Elena Udrea ar putea atrage mai mulţi votanţi decât o poate face actualul candidat al partidului la Preşedinţie.
Liderul PMP Buzău susţine că Elena Udrea ar putea aduce voturi importante atât din rândul alegătorilor care până acum au optat pentru PDL, cât şi din rândul celor nehotărâţi încă.
El a spus că, în aceste condiţii, PMP Buzău va susţine „fără rezerve” schimbarea candidaturii la Preşedinţie a lui Cristian Diaconescu.
„Ca impact în rândul alegătorilor, candidatura Elenei Udrea ar fi mai eficientă pnetru partid. După părerera mea şi după semnalele din teritoriu, candidatura Elenei Udrea e mai potrivită. Diaconescu nu atrage votanţi dinspre PDL, ceea ce Udrea poate face. Poate atrage mare parte din votanţii PDL, plus dintre nehotărîţi. Udrea poate atrage mai multe voturi, sunt două segmente de alegători foarte importante. Am discutat cu presedinţii organizaţiilor din teritoriu şi opinia lor e în acest sens: dacă marţi se pune în discuţie candidatura lui Udrea o vom susţine fără rezerve”, a mai spus liderul PMP Buzău.