Adrian Năstase ar putea ieși din închisoare săptămâna viitoare

Tribunalul București judecă joi recursul procurorilor la decizia de eliberare conditionată dată de Judecătoria Sectorului 4.

Adrian Năstase, condamnat la patru ani şi şase luni de închisoare în dosarele „Zambaccian” şi „Trofeul calităţii”, poate fi eliberat condiţionat, în urma executării unei treimi din pedeapsă, anunță Antena3.

Pentru a putea fi liberat condiţionat, Năstase a trebuit să execute o treime din pedeapsa de patru ani şi şase luni de închisoare, respectiv 547 de zile, acesta executând în total 556 de zile de închisoare (la data analizei la comisie – 3 iulie 2014) în care s-au inclus cele 179 de zile efectiv executate din 6 ianuarie, 272 de zile de arest preventiv, de fapt perioada executată în prima condamnare, şi 105 zile considerate executate ca urmare a muncii prestate (elaborarea unor lucrări ştiinţifice).