Deputatul PSD, Claudiu Manda, l-a atacat dur pe liderul PNL, Ludovic Orban, precizând că acesta din urmă ignoră minciunile lui Klaus Iohannis legate de vizita la Traian Băsescu.
„Constat preocuparea unor liberali, cum ar fi dl. Ludovic Orban, pentru ceea ce se întâmplă în curtea PSD, în paralel cu ignorarea unei probleme foarte grave care există la PNL: prezidenţiabilul Klaus Iohhanis minte în legătură cu discuţiile şi întâlnirile pe care le-a avut cu Traian Băsescu”, precizează Manda.
„Îi recomand domnului Orban să renunţe la ipocrizie şi să abordeze teme de real şi maxim interes pentru români. Atât domnia sa, cât si dl. Iohannis, au obligatia în fata electoratului de a spune de ce ascund relatia cu Traian Băsescu. Prevederile Statutului PSD în legătură cu suspendarea sau pierderea calităţii de membru sunt clare şi transparente. Nu acelaşi lucru însă se poate spune despre Klaus Iohannis.
Există dovezi certe că liderul PNL a discutat, din 2008 şi până astăzi, de mai multe ori cu Traian Băsescu. Totuşi, dl. Iohannis continuă să nege evidenţa. Până când, domnule Orban, mai acoperiţi această minciună ?”, a mai adăugat deputatul PSD.
Claudiu Manda a fost nominalizat de Victor Ponta pentru șefia Ministerului Bugetului, dar propunerea a fost refuzată de Traian Băsescu.
Tot atunci, șeful statului a refuzat și propunerea Rozaliei Biro la Ministerul Culturii.