Andreea PAUL: PONTA e în cădere, n-are șanse în fața lui IOHANNIS

Prim-vicepreşedintele PDL, deputatul Andreea Paul, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă la Satu Mare, că liderul PSD, premierul Victor Ponta, va fi învins ‘fără echivoc’ de către candidatul ACL, Klaus Iohannis.

Potrivit acesteia, Victor Ponta a atins pragul superior în sondaje şi urmează să scadă.

‘Sondajele relevă clar o favorabilitate în creştere pentru candidatul ACL, în timp ce Ponta a atins pragul lui superior de unde începe decăderea. De asta îi e frică lui Victor Ponta, dar de ce îi este frică nu va scăpa. Nu va fi uşor, dar vom reuşi.

Dreapta va învinge stânga în această competiţie electorală. În concluzie, Ponta este astăzi cel mai moţat în sondaje, la fel ca şi Năstase sau Geoană, Iohannis va fi însă cel care va învinge’, a declarat parlamentarul PDL

Andreea Paul a mai afirmat că în politică este nevoie de mai puţin spectacol şi mai multă seriozitate, iar Iohannis are în spate cea mai bună echipă.

‘Între Iohannis şi Ponta este exact diferenţa dintre un elev serios, silitor, care îşi câştigă notele pe merit, şi unul şmecheraş şi tupeist care tot timpul copiază. Este diferenţa dintre politica serioasă, responsabilă şi politica dâmboviţeană. Îi văd pe unii că îi reproşează lui Iohannis că e scump la vorbă. E bine să fie aşa, politicienii trebuie să vorbească atunci când au ceva de spus, iar ceea ce au spus să comporte responsabilitate, fapte, acţiuni, nu minciuni’, a mai spus prim-vicepreşedintele PDL.