BLAGA îl împinge pe IOHANNIS înspre COTROCENI

Klaus Iohannis a anunțat oficial cine va fi șeful de campanie al alianței pentru alegerile prezidențiale.

Vasile Blaga, copreședintele ACL, va fi cel care va coordona campania prezidențială, la rugămintea lui Klaus Iohannis.

„Pot face două precizări în acest moment. Îmi face mare plăcere să anunț public că l-am rugat public pe domnul Blaga să fie șef de campanie și a acceptat. În al doilea rând, vreau să fac o precizare. Eu nu m-am întâlnit cu Traian Băsescu. Evenimentul la care a fost filmată mașina mea a fost unul care a avut loc la vila Dante, o întâlnire nepublică.

Pot să spun că atunci când vor avea loc întâlniri de interes public, voi anunța”, a transmis Iohannis.

Totodată, Blaga a ținut să îi mulțumească lui Iohannis pentru încrederea acordată.

„Vreau să-i mulțumesc lui Iohannis pentru încredere, am acceptat, nu este o sarcină ușoară, dar am încredere. Ședințele de acum sunt de rutină. Când vom avea ceva de declarat o vom face din Modrogan 1.

Echipa de campanie este în construcție. Acum o stabilim. Suntem în plină ședintă de campanie. Vom comunica data lansării. Va fi un miting in București” a declarat Vasile Blaga.