PREDOIU, premier din partea ACL

Biroul Politic Naţional comasat PNL-PDL a decis, luni, desemnarea democrat-liberalului Cătălin Predoiu candidat pentru funcţia de premier al Alianţei Creştin Liberale, a declarat preşedintele PDL Vasile Blaga, la finalul reuniunii.

‘Aşa cum am hotărât, inclusiv prin protocolul de fuziune, (…) l-am desemnat pe domnul Cătălin Predoiu ca şi prim-ministru desemnat al alianţei noastre, al partidului nostru. Am convingerea că vom putea construi alături de dânsul, de dumneavoastră, de noi toţi ceilalţi cel mai puternic partid de centru-dreapta din România. Aşa cum spuneam, nu atât ca o contrapondere la PSD, şi asta este important, ci pentru a fi vehiculul în stare, în sfârşit, să promoveze valorile noastre’, a declarat Vasile Blaga la finalul sedinţei.