Șeful CJ Brăila, Bunea Stancu, săltat de procurorii DNA

UPDATE 11:36 -Bunea Stancu, președintele Consiliului Județean Brăila, a fost reținut de procurorii DNA.

Perchezițiile la Consiliul Județean și acasă la președintele Stancu au durat aproximativ cinci ore.

 

Procurorii DNA au descins în această dimineaţă la sediul Consiliului Județean Brăila, dar și la locuinţa preşedintelui instituției, Gheorghe Bunea Stancu.

Acțiunea procurorilor DNA este sprijinită de SRI.

Ancheta vizează contracte derulate de Consiliul Județean Brăila. Este vorba de acordarea preferențială a unor contracte cu statul.

Prejudiciul este de aproximativ trei milioane de lei.

Bunea Stancu este cercetat pentru posibile fapte de abuz în serviciu în formă continuată  şi conflict de interese în formă continuată, privind modul în care CJ a dat mai multe contracte în perioada 2009-2011.

Printre acestea: „Servicii de proiectare şi executare lucrări pentru repararea şi amenajarea clădirii din Brăila, strada Buzăului nr. 3A”, „Lucrări de reabilitare, amenajare şi modernizare spaţii medicale în proiectul Modernizarea ambulatoriului de specialitate integrat în cadrul Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie Brăila – SIM S 3508”, „Lucrări de reabilitare, amenajare şi modernizare spaţii medicale” în proiectul „Echiparea Ambulatoriului de specialitate integrat în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Brăila”, „Reabilitarea drumurilor judeţene DJ 211, 202A şi 202B din Judeţul Brăila, prin asfaltarea cu un strat de covor bituminos”, „Lucrări de întreţinere curentă, pe timp de iarnă (2009-2010), a unor sectoare din drumurile judeţene.”