„Vicele” SNAP a intrat în greva foamei

Vicepreședintele SNAP România, Ioan Cănărău, a recurs, joi, la un protest extrem: a intrat în greva foamei.

Astfel, explică el, încearcă să atragă atenția asupra abuzurilor la care sunt supuși polițiștii de către șefii din Poliția Română, anunță DcNews.ro.

Cănărău, care conduce Biroul Teritorial Neamț al SNAP, ne-a declarat că s-a trezit cu o plângere penală pe numele său, depusă de șeful Poliției mun. Roman, după ce a filmat doi indivizi care ar fi ultragiat cinci polițiști, iar, ulterior, a comentat imaginile respective.

În cazul polițiștilor locali, au fost întocmite acte premergătoare privind săvârșirea infracțiunii de ultraj la adresa lor. În privința polițiștilor s-a refuzat întocmirea acestora de către ofițerul aflat la comanda unității, ne-a explicat vicepreședintele Sindicatului Național al Agenților de Poliție, care i-a filmat pe cei doi scandalagii cu telefonul personal.

Șeful Poliției mun. Roman a depus o plângere penală împotriva lui Ioan Cănărău, pe care l-a acuzat de săvârșirea infracțiunii de compromitere a intereselor justiției, pentru că ar fi comentat imaginile respective.

Cănărău spune că liderii locali ai Poliției mușamalizează astfel de cazuri, pentru a nu afecta în vreun fel imaginea Poliției Române și pentru a nu avea de suferit în ochii șefilor de la Centru. El se apără invocând art. 277 alin. 4 din Noul Cod Penal: „Nu constituie infracțiune fapta prin care sunt divulgate ori dezvăluite acte sau activități ilegale comise de autorități într-o cauză penală”.

Pentru a atrage atenția asupra acestor lucruri, Ioan Cănărău a protestat luni și marți în fața sediului Poliției Roman, îmbrăcat într-un tricou inscripționat cu un mesaj prin care îi solicită demisia șefului Poliției Roman. După ce luni a primit un avertisment, marți, vicepreședintele SNAP România a fost amendat cu 1.000 de lei.

Ioan Cănărău a intrat, joi, în greva foamei, pe holurile Poliției Roman. El ne-a explicat ce l-a determinat să recurgă la acest demers extrem:

„Zilele astea am fost supus mai multor abuzuri, după ce am încercat să protestez în fața Poliției în mod legal. S-a încercat intimidarea mea, am fost sancționat de două ori pentru niște contravenții închipuite, care nu se regăsesc în niciun text de lege. Primăria a greșit și nu s-a conformat legii și nu a emis niciun document care să interzică protestul organizat de mine. Jandarmii au hotărât ca eu să fiu sancționat. Mai este problema ultrajului. Și multe alte probleme din tot sistemul de poliție. Astfel că eu am hotărât să protestez în fața Poliției Române și să intru în greva foamei”.