UPDATE 16:46 – Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Mircea Băsescu și a lui Marian Căpățână.
În sarcina celor doi s-au reținut infracțiunile de trafic de influență, respectiv complicitate la infracțiunea de trafic de influență.
Fratele preşedintelui urmează să fie trimis, luni, în judecată.
DNA a finalizat ancheta în cazul lui Mircea Băsescu, la mai puţin de o lună de când procurorii au început cercetările, potrivit stiripesurse.ro.
Cea mai solidă probă din dosar o reprezintă înregistrările depuse de familia lui Sandu Anghel, contestate însă de avocatul fratelui preşedintelui. La dosar NU sunt înregistrările originale, ci copii ale acestora, iar apărarea lui Mircea Băsescu va cere o expertiză în acest sens.
De aseamenea, marţi, Tribunalul Bucureşti va judeca cererea lui Mircea Băsescu de revocare a arestării preventive.
El este arestat din 20 iunie, acuzat de trafic de influenţă.