UNPR strânge semnături pentru prezidențiale

Conducerea filialei ieşene a UNPR a anunţat că va continua campania de strângere de semnături pentru susţinerea candidaturii lui Victor Ponta la funcţia de preşedinte al României, fiind adunate până acum 25.000 de semnături, însă obiectivul propus este de 50.000.

Gheorghe Emacu, preşedintele UNPR Iaşi, a declarat, pentru AGERPRES, că membrii filialei au decis să monteze mai multe corturi pe raza municipiului, pentru a veni în sprijinul ieşenilor care vor să susţină acest demers, potrivit Agerpres.

Primul cort a fost amplasat pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în zona CUB, şi este funcţional în zilele de sâmbătă şi duminică. Alte corturi urmează să fie montate în zone circulate ale Iaşiului, unde tinerii UNPR vor colecta semnături în perioada de weekend.

‘Până în prezent am reuşit să strângem peste 25.000 de semnături de susţinere. Pentru judeţul Iaşi, ţinta pe care ne-am propus-o este strângerea unui număr de minim 50.000 de semnături în vederea susţinerii candidaturii premierului Victor Ponta la Preşedinţie’, a declarat Gheorghe Emacu, preşedintele UNPR Iaşi.

El a precizat că această campanie va continua în judeţul Iaşi pâna în luna septembrie.