Când principiul abstract al bunei credinţe este metamorfozat în concret – chiar dacă sfidează ridicolul – şi devine un concept cu care operează organele de cercetare penală atunci când vor să „albească” infractorul, sfidând limitele bunului simţ, al logicii elementare şi a normalului, nu mai putem vorbi de justiţie ci, ori de diletantism şi de lipsa de profesionalism, ori – aşa cum afirma liberalul Viorel Cataramă -, de apartenenţa la grupările politice, de tip mafiot.
Aşa cum funcţionează în prezent, Parchetele şi Justiţia din România pot fi asemănate cu o pânză uriaşă de păianjen, mult prea vizibilă şi anticipabilă. Prea fixe şi prea rigide pentru o crimă organizată perfecţionată, extrem de mobilă, suplă şi adaptabilă, mereu în mişcare. În asemenea condiţii, din nefericire pentru statul de drept, numai cei care intră direct în plasă – adică fraierii, care nu şi-au upgradat şi actualizat metodele la nivelul societăţii – sunt prinşi.
Metehnele vechi ce încă se perpetuează, conservatoare, ce asigură o aparentă „linişte” profesională, precum evitarea complicaţiilor şi ocolirea cauzelor ce le-au putea genera, sunt speculate de Crima Organizată (devenită, neoficial, instituţie publică, „respectabilă”) care profită la maxim de blazarea, conservatorismul şi comoditatea magistraţilor şi a organelor de cercetare şi defilează profitând de letargia şi amorţeala unui sistem ce păcătuieşte prin lipsă de vigoare şi implicare reală.
Este evident că munca, mai ales când în loc de satisfacţii aduce stres şi dezamăgiri şi chiar repercusiuni, nu poate fi o pasiune. Iar când oferi inamovibilitate sau stabilitate organului de cercetare penală şi funcţionarului public, fără a-i stabili obiective concrete şi criterii reale de performanţă după care să-i evaluezi activitatea, care să creeze o legătură de cauzalitate directă între inamovibilitate, stabilitate şi eficienţa muncii, n-ai făcut altceva decât să transformi instituţiile statului de drept în case de vacanţă pentru cei care nu doresc să aibă probleme şi nici să creeze probleme.
Astfel, marea majoritate a celor ce activează în zona cercetării penale sau controlului, determinaţi de spiritul de conservare, comoditate şi lipsa răspunderii pentru inactivitate, – chiar în condiţiile în care sunt siguri că au de-a face cu fapte penale sau încălcări ale legii -, decât să se documenteze, să aprofundeze şi să înţeleagă fenomenul, preferă să dea soluţii în favoarea făptuitorului, pentru a evita complicaţiile, creând astfel precedente şi cutume, respectiv „breşe” juridice de care profită la maximum crima organizată.
Astfel, rezumându-ne la fraudele fiscale – cele care reprezintă domeniul cu cel mai mare impact asupra evoluţiei societăţii -, reţinând ca circumstanţă atenuantă buna credinţă şi operând cu o astfel de noţiune abstractă şi subiectivă, rezultatele sunt evident viciate, iar făptuitorii nu sunt sancţionaţi ci chiar încurajaţi să continue să săvârşească astfel de fapte, caz în care ideea de justiţie, care ar trebui să guverneze o societate modernă, este profund alterată.
Într-un interviu, şeful D.N.A., Laura-Codruța Kovesi, afirma, neinspirat, că „…procurorii D.N.A. sunt mai deştepţi decât baronii…”. Ai putea face o astfel de afirmaţie dacă n-ai fi instrumentat cazurile Mazăre, Falcă, Cosma (tatăl şi fiul), Voiculescu, Patriciu, Constantinescu, Sereş şi multe alte mii de asemenea exemple, care umilesc Justiţia de peste 20 ani şi-i evidenţiază slăbiciunile, utilizând tot felul de tertipuri, expertize şi paraexpertize dubioase, arătând cât de vulnerabil este sistemul atunci când este sub presiunea Mafiei financiare.
În acest caz, date fiind numărul achitărilor, neînceperile sau scoaterile de sub urmărire penală, metodele penibile ale amânărilor la infinit ce prelungesc durata proceselor până la prescripţie, superficialitatea instrumentărilor şi, nu în ultimul rând, lipsa de profesionalism a experţilor fiscali implicaţi în cercetare, afirmaţia Codruței Kovesi, precum că procurorii D.N.A. sunt mai deştepţi decât baronii este puţin cam forţată şi, pentru cei avizaţi, creează sentimentul că în D.N.A. s-a instalat un fel de curent al automulţumirii şi narcisismului. Orice cetăţean vede că, în contrast cu declaraţiile d-nei Kovesi, raportat le numărul de cazuri în care justiţia s-a pronunţat, tot baronii fac legea, după bunul plac şi că sistemul mafiot constituit de mafia politică este departe de a fi zdruncinat sau anihilat.
Adevărul ce nu-l remarcă Doamna Kovesi, este faptul că toată clasa politică şi, în special, grupurile de Crimă Organizată ce operează în spatele cortinei politice, sub protecţia acesteia, au avut şi au grijă în permanenţă ca legislaţia fiscală şi penală în domeniu să conţină fisuri suficiente pentru a asigura „portiţe” de scăpare. Parlamentul şi Guvernul, dovedind că sunt cele mai eficiente instrumente ale Crimei Organizate, la presiunile acesteia, în funcţie de necesităţi, intervin consecvent asupra cadrului legislativ, modificându-l şi adaptându-l în favoarea Crimei Organizate.
În aceste condiţii eforturile D.N.A. şi a celorlalte instituţii publice, în cele mai multe cazuri, devin zadarnice şi inutile. Pentru că exact în acest domeniu „inteligența” baronilor şi, în special, a Crimei Organizate ce gravitează în jurul „baronatului” şi care spoliază bugetul public prin „abonamentele” permanente la lucrările publice, se face simţită permanent şi tranşează diferenţa. Când poţi modifica orice act normativ, după bunul plac sau poţi „abroga” tot ceea ce te împiedică să însuşeşti banul public, în timp ce instituţiile statului, precum D.N.A., D.I.I.C.O.T. sau A.N.A.F. nu obţin nimic legislativ în contrapartidă, este evident în favoarea cui înclină balanţa inteligenţei.
Luând ca exemplu A.N.A.F. – instituţia de la care pleacă tot răul în România când este vorba de banul public şi protecţia fraudei fiscale – numirile de şefi în ultimii opt ani, care ar fi trebuit să ducă la eficientizarea activităţii, arată tocmai contrariul, respectiv faptul că orice restructurare a fost făcută pe principii de tip mafiot, care au bulversat activitatea instituţiei, de care a profitat doar Crima Organizată. Concret, Gelu Diaconu, ca şi predecesorii săi, dacă scoatem în factori comuni demagogia şi gargara politică, rezumată doar la promisiuni irealizabile, pe fond nu a realizat nimic.
Nicio propunere legislativă care să lovească în interesele Crimei Organizate, nicio modificare concretă care să îmbunătăţească colectarea bugetară, din contră, singurul „merit” ce i se poate atribui este acela că a distrus şi ceea ce funcţiona. Nicio opoziţie faţă de modificările legislative din Parlament – care se vedeau din avion că sunt făcute cu dedicaţie (ex: modificarea O.U.G. 99/2000 în favoarea METRO şi SELGROS) şi niciun proiect sau intenţie de proiect de act normativ care să stăvilească hoţiile bugetare (ex: introducerea metodei simplificate de colectare a TVA în cazul produselor de carne, legume-fructe, achiziţii intra comunitare; modificarea criteriilor de înfiinţare a societăţilor comerciale, care să elimine crearea firmelor de tip „fantomă” etc.). În aceste condiţii, pe drept, îţi pui întrebarea: Al cui angajat este, de fapt, Gelu Diaconu?
Al statului, sau al Crimei Organizate, pe care o protejează evident prin aceasta toleranţă în plan legislativ? Până mai ieri, A.N.A.F. şi M.F. se fofilau afirmând că ar face taxare inversă în cazul T.V.A., dar nu au verde de la C.E. Acum, când şi Comisia Europeană i-a urecheat şi le-a dărâmat „argumentul”, muştruluindu-i că nu sunt capabili să lupte cu Crima Organizată în cazul colectării T.V.A., ce mai pot invoca A.N.A.F. şi M.F. sau Parlamentul României pentru a introduce metoda simplificată a colectării T.V.A?
În pofida normalului şi a interesului naţional, deţinem trista performanţă că de la înfiinţarea A.N.A.F. şi până în prezent, cu mici excepţii, niciun şef al acestei instituţii nu a fost numit pe criterii profesionale, având ca obiectiv combaterea reală a evaziunii fiscale, ci pe criteriul capacităţii asigurării protecţiei protejaţilor clasei politice aflată la putere sau în graţiile puterii. De asemenea, numărul „specialiştilor” din A.N.A.F. care, fortuiţi sau benevol, au trecut în barca „evaziunii”, după încheierea carierei în A.N.A.F., spune tot despre cum funcţionează această instituţie, cine au fost şi pe cine au servit cât au lucrat în A.N.A.F. Când ai secretari de stat sau directori în Ministerul de Finanţe şi A.N.A.F. care s-au zbătut să desfiinţeze Garda Financiară, în loc s-o întărească, pentru că deranja Mafia pe care o protejau, la ce fel de combatere a evaziunii de referim?
Când faci eforturi disperate pentru a menţine sistemul actual de taxare în ceea ce priveşte T.V.A., în cascadă, care permite sustragerea T.V.A. colectată de către orice interpus, când ştii că astfel sunt furate constant miliarde de euro anual, ale cui interese le serveşti ? Chiar le pasă lui Diaconu, Gogancea &Co., de faptul că U.E. nu acceptă metoda simplificată de colectare a T.V.A. ? Eu cred că le pasă mai mult de presiunile şi interesele Crimei Organizate, cărora aplicarea metodei simplificate le-ar aduce prejudicii mari. Or, când Crima Organizată a ajuns să colecteze taxele bugetare şi a ajuns să deţină puterea politică, nu este logic ca şi numirile demnitarilor să fie apanajul ei ? Şi poate un secretar de stat să lupte împotriva Crimei Organizate când reprezentanții ei l-au numit şi îl susţin ? Şi cu o astfel de adunătură plasată strategic de Crima Organizată, în locurile cheie din care se controlează sistemul fiscal, care este viitorul României ? Sau mai bine zis, mai are viitor independent?
Sunt dispus să fac un pariu că atât timp va fi Gelu Diaconu şeful A.N.A.F., dată fiind „filiera” numirii sale în funcţie şi „sarcinile” trasate, evident că nu se va introduce metoda simplificată de colectare a T.V.A., cel puţin în cazul achiziţiilor şi comerţului cu carne şi produse din carne, pentru că cele mai mari „afaceri”, reprezentând fraude ale T.V.A., sunt cantonate în acest sector de activitate, controlat, aproape în totalitate, de Mafia libaneză din România, care a penetrat toate structurile statului şi care întreţine cea mai mare corupţie care există în România la această dată. Mii de societăţi comerciale, lanţuri de magazine, procesatori şi producători, sunt angrenaţi în această megafraudă fiscală, care dacă ar fi oprită brusc şi s-ar oficializa toate încrengăturile ar lăsa România fără Guvern şi fără Parlament. Săptămânal, sub protecţia A.N.A.F., Guvernului şi a altor instituţii abilitate, se înfiinţează sute de societăţi de tip fantomă, care funcţionează pentru o perioadă scurtă, după care dispar. Prejudiciile aduse bugetului de stat de către aceste societăţi, interpuse pe circuitele comerciale, prin care este colectata şi însuşită T.V.A., în numele statului, sunt incomensurabile. Iar gradul şi procentul de colectare al T.V.A., din total T.V.A. achitată de populaţie, spune totul despre raportul de „inteligenţă” dintre Crima Organizată şi instituţiile statului.
Cât timp între averile reale şi veniturile declarate ale oamenilor politici, oamenilor de afaceri care au contracte cu statul, străinilor care au sosit în România ca turişti şi au ajuns multimilionari, există o discrepanţă uriaşă, eu m-aş abţine să vorbesc despre eficiența Parchetului şi a Justiţiei în domeniul combaterii fraudelor fiscale. Dacă dintr-un heleşteu care colcăie de peşti prinzi câţiva, fie ei şi dintre cei mari, nu înseamnă că eşti un mare pescar. Un mare pescar este cel care prinde peşti rari, din ape curgătoare, care ştiu să se ferească de pericol, cu momeli şi tehnici adecvate. Asta presupune însă multă muncă, profesionalism, perseverenţă, experienţă şi abilităţi acumulate în timp. Poţi să te lauzi când prinzi peşti mulţi şi mari din ape curgătoare, ce necesită experienţă, valoare profesională, tenacitate şi curaj, dar nu şi când pescuieşti într-un heleşteu în care nici n-ai nevoie de momeală.
Or, România, în materie de evaziune fiscală şi corupţie se poate asemăna cu un heleşteu uriaş, în care cazurile în care nu se face evaziune fiscală şi în care nu există corupţie şi trafic de influenţă sunt cele rare şi nu invers! Cam din acest unghi ar trebui analizată activitatea instituţiilor statului.
Când ai în sertare mii de dosare de fraudă fiscală nerezolvate, cu prejudicii de miliarde de euro, iar autorii lor sunt liberi, ba chiar demnitari sau parlamentari şi hotărăsc soarta, inclusiv a justiţiei, parcă e puţin cam forţat să vii să afirmi că procurorii, cel puţin în cazul fraudelor fiscale, sunt mai „inteligenţi” decât infractorii ! Din păcate, realitatea este puţin contrară ! Iar faptul că numărul celor care se îmbogăţesc „peste noapte”, din evaziune fiscală, trafic de influenţă sau lucrări bugetare care reprezintă spălări de bani, creşte considerabil, nu este de natură să aducă „premieri” nici în ceea ce priveşte activitatea S.R.I., nici a Parchetului şi nici a Justiţiei, în general. Cu cât procentul infractorilor depistaţi, în raport cu a celor nedepistaţi, este mai mare, iar decalajul în loc să scadă creşte, cu atât trebuie privită mai circumspect şi critic activitatea instituţiilor publice. Şi să arunci „pisica” numai în curtea A.N.A.F., care nu-şi face treaba, fără să iei măsuri concrete, cum fac în prezent procurorii, nu este o soluţie ci o dramă naţională, în urma căreia câştigă doar hoţii.
Până şi profitul marilor operatori industriali în România, din domenii precum cereale, carne, legume fructe, produse electronice, construcţii industriale, are la bază tot frauda fiscală, pe care o întreţin şi o generează. Ex: pe principiul concurenţei, marii operatori achiziţionează mărfurile de la furnizorii care oferă cel mai mic preţ. Iar furnizorii care oferă cel mai mic preţ sunt grupurile de Crimă Organizată care operează cu aşa zisele societăţi de tip fantomă, interpuse între producătorii sau achizitorii de mărfuri de la producători şi marii procesatori sau vânzători finali.
Or, când Statul român, prin instituţiile sale fundamentale – reduse la postura de decor de către clasa politică -, în loc să întărească segmentul de contracarare a fenomenului apariţiei fantomelor şi să intervină legislativ în acest domeniu, nu reacţionează în niciun fel şi asistă pasiv la devalizarea bugetară, nu numai că nu luptă împotriva Mafiei ce dirijează evaziunea fiscală, ci, dacă nu face protecţie grupurilor de crimă organizată – cum se întâmplă de regulă -, asistă neputincios cum Mafia controlează tot şi elimină concurența, utilizând chiar instituţiile statului. Exemple elocvente în acest sens sunt, aşa cum am menţionat, cele privind achiziţiile intracomunitare de carne, legume fructe, electronice, cereale etc.
La fel de grav ca şi frauda fiscală care ţine România în genunchi, în fața Crimei Organizate transnaţionale, este faptul că presa, mijlocul cel mai eficient de manipulare, este aproape integral în portofoliul Crimei Organizate şi aproape în totalitate are scopul de a apăra şi a contracara atacurile asupra celor care fraudează bugetul şi sponsorizează media. Iar când subordonarea media se asociază şi cu corupţia din justiţie, melanjul generează adevărată nenorocire care subminează statul de drept. Cum să ai curajul să spui adevărul în România, despre faptele comise de către indivizi precum Patriciu, Năstase, Fenechiu, Voiculescu sau alţi demnitari, când rişti să fii acuzat de calomnie, judecat şi, cu siguranţă, găsit vinovat de către complete de judecată conduse de judecători precum Mustaţă, Costiniu, Dinu, Costache, Stranciu, Rovența, Sorin, Moldovan şi mulţi alţii care „protejau” infractorii?
Cum să spui adevărul când, în România, Mafia este atât de puternică, încât furtul este tratat ca activitate de siguranţa naţională şi informaţiile despre autori (hoţi) sunt informaţii clasificate ce nu trebuie aduse la cunoştinţa opiniei publice?
Marile companii, prin presiunile şi traficul de influenţă pe care-l fac, sub masca respectării prezumţiei de nevinovăţie şi apărării imaginii, manipulează instituţiile statului, determinându-le să ia măsuri împotriva celor care, de bună credinţă, pentru a demasca fraudele sau alte fapte penale, furnizează mass-media date, pe care autorii furturilor le consideră confidenţiale. Astfel s-a ajuns la absurdul că mai uşor este condamnat un funcţionar care aduce la cunoştinţa opiniei publice date ce dau în vileag hoţiile, decât infractorii care, sub masca prezumţiei de nevinovăţie, ajung să ascundă hoţiile şi să creeze presiune asupra mass-media, căreia i se pune astfel botniţă. În concluzie, s-a ajuns la absurditatea, în multe cazuri, că nu sunt vinovaţii cei care comit fapte penale ci cei care le aduc la cunoştinţa opiniei publice şi determină autorităţile să ia măsuri.
Parafrazând Biblia, rădăcina tuturor relelor este iubirea de bani, adică lăcomia şi în cazul României, rădăcina tuturor relelor este frauda fiscală. Ca în cazul unei buruieni, dacă nu-i scoţi rădăcina, n-ai cum s-o stârpeşti. Exact în acest domeniu păcătuieşte România: în loc să înlăturăm răul, respectiv frauda fiscală, ne cantonăm să înlăturăm efectele provocate de acest flagel.
Dacă instituţiile statului, respectiv un A.N.A.F., D.I.I.C.O.T. sau D.N.A. şi-ar fi făcut datoria şi n-ar fi permis unui „Bercea Mondial” şi a altora de teapa sa să comită fraude fiscale timp de peste douăzeci de ani, acumulând averi uriaşe, cazuri de gen Mircea Băsescu sau Mustaţă nu cred că ar fi existat. Până la urmă şi traficul de influenţă şi corupţia au un numitor comun: fraudă fiscală. Un domeniu în care România este repetentă, pentru că deşi întreţine o armată de funcţionari, cantonaţi în zeci de instituţii ce au competențe în acest domeniu, mediul politic, cel care deţine decizia în domeniul politicilor fiscale, prin modul cum acţionează, este cantonat cu arme şi bagaje în tabăra Crimei Organizate, astfel că suntem în absurda şi penibila situaţie în care instituţiile publice (sau mai bine zis a procentului nepolitizat din aceste instituţii), care servesc interesele statului, sunt în permanent război cu clasa politică care protejează sau este complice cu crima organizată.
Fără protecţie politică, la nivel de Guvern, Parlament, A.N.A.F. sau Parchete, un „Bercea Mondial” – care, din păcate, este un fenomen naţional şi nu un caz izolat -, cu toate efectele sale, n-ar fi putut exista în România. Pentru că „Bercea Mondial” este un produs al unui mecanism uriaş de fraudă fiscală, întreţinut de clasa politică, complice şi beneficiară a acestui angrenaj perfecţionat de devalizare bugetară. Până când în Parlamentul României nu vor ajunge profesionişti adevăraţi, care să nu mai permită Guvernului să administreze țara prin Ordonanţe emise cu dedicaţie pentru grupuri de Crimă Organizată şi vor corecta toate anomaliile legislative în aşa fel încât averea publică să fie ocrotită real, şansa ca fenomenul „Bercea Mondial” să devină un caz izolat este inimaginabilă.
Iar „Bercea Mondial” este dovada că inteligenţa, în materie de fraudă fiscală, este în curtea Crimei Organizate, iar statul (recte A.N.A.F. şi Gelu Diaconu), dacă nu sunt în tabăra Crimei Organizate, sunt nişte diletanţi naivi, pentru care exemple de genul „Bercea Mondial” constituie modelul „întreprinzătorilor” de succes, care au trecut toate „examenele” de legalitate ale fiscului.
Pavel Roman
