Pentru filmările clipului piesei „Go High”, cel mai nou single al său, Cristina Spătar Ionescu a purtat bijuterii de 800.000 de euro, puse la dispoziţie de către Vendome Fine Jewellery, cea mai exclusivistă firmă de bijuterii din România, a cărei imagine este din vara anului trecut.
Artista a filmat nu mai puţin de 16 ore, a schimbat şapte ţinute şi două seturi de bijuterii, totul pentru cel de-al treilea videoclip de pe albumul ce va fi lansat pe piaţă în această primăvară. „Este vorba despre două seturi extrem de frumoase şi de valoroase. Unul care face parte din cea mai nouă colecţie Carlo Palmiero, din aur alb, firma nr. 1 în Italia, şi un set din aur galben, cu diamante de 18 k, realizat de Oliva, o firmă extrem de apreciată în Israel”, a declarat Elgar Asher, proprietarul firmei Vendome.
Soţul i-a fost alături la filmări
După mai multe ore de pregătiri ale platoului, ale ţinutelor artistei şi a figuraţiei de dansatori, Iulian Moga, regizorul videoclipului, a dat startul filmărilor, sub atenta supraveghere a lui Alin Ionescu, soţul Cristinei, care a fost alături de artistă pe tot parcursul acestora. Mai mult decât atât, pe lângă indicaţii actoriceşti, Alin a ajutat-o pe Cristina şi în alegerea ţinutelor şi accesoriilor. Deşi se anunţase o zi extrem de grea pentru toată lumea, schimbarea cadrelor şi look-urilor Cristinei nu au durat foarte mult datorită echipei care s-a mişcat foarte repede. „Am descoperit că Iulian Moga este un regizor foarte dur, în sensul constructiv, bine- înţeles”, povesteşte amuzată artista. Pentru machiaj Cristina Spătar Ionescu a ales să lucreze cu Alexandru Abagiu, care a stat cu artista pe tot parcursul filmărilor şi s-a asigurat că look-ul acesteia este perfect.
Alexandra Mutu băga râcă între italianul Mirco Maschio şi Cristina Spătar
Povestea de dragoste dintre regina R&B, Cristina Spătar şi italianul Mirco Maschio este de domeniul trecutului. Cu toate acestea, încă mai ies la iveală amă- nunte picante din relaţia zbuciumată pe care cei doi au trăit-o. După ce Mirco şi-a dat seama ce fel de femeie este Cristina, acesta a început să fie foarte gelos şi să îi reproşeze că s-a culcat cu foarte mulţi bărbaţi. Din câte se vorbeşte prin lumea mondenă, nici Mirco nu era uşă de biserică. Date fiind afacerile pe care acesta le derula, iubitul reginei era plecat mai mereu în Italia. Se zvoneşte că la o petrecere de fiţe acesta a avut ocazia să o cunoască pe Alexandra Mutu, actuală Dinu, cu care s-a şi împrietenit.
Evadarea lui Mirco a ajuns rapid la urechile reginei care într-un moment de isterie a încercat să o sune pe frumoasa blondă, de pe telefonul lui Mirco şi să o pună la punct. Numai capacitatea de convingere a italianului a făcut ca solista să nu îşi dea în petec la adresa fostei soţii a lui Mutu. Deşi Mirco a negat vehement că s-ar fi întâmplat ceva între el şi Alexandra, subiectul a devenit unul foarte iritant pentru regină, aceasta nesuportâ nd nici măcar să îi audă numele. (L.M., M.P.)