Europarlamentarul Mircea Diaconu îi răspunde președintelui Agenției Naționale de Integritate, Horia Georgescu, după ce șeful de la ANI a declarat că va transmite Parlamentului European o solicitare de revocare a mandatului lui Diaconu.
„De când sunt mic, când cineva mă supără, m-am făcut că acel lucru sau persoană nu există. Diaconu s-a luptat. Eu știu că orice cetățean are drepturi. Eu am cerut dreptate. Nu m-am bătut cu nimeni, nu am niciun război personal cu nimeni. Am descoperit prin primirea acestor voturi, țin la ele, că sunt altfel decât celelalte, necumpărate. Cum să nu le respecți? E atât de frumos să trăiesc în țara asta. Mă duc frumos la justiție și pledez pentru adevărul meu. Până acum am izbutit si voi reuși”, a declarat Mircea Diaconu la Antena3.
La începutul lunii iulie, șeful ANI a declarat, pentru hotnews.ro, că va transmite o solicitare la PE pentru a revoca mandatul lui Mircea Diaconu.
„In cazul Diaconu, Agentia Nationala de Integritate va transmite o solicitare de revocare a mandatului lui Mircea Diaconu Parlamentului European dupa motivarea deciziei de catre Curtea Constitutionala. Vom analiza ce pasi se pot face in continuare, dar nu cred ca Parlamentul European poate ignora o decizie a Curtii Constitutionale pronuntata intr-un stat membru, nici decizia instantei supreme din Romania. Noi consideram ca o decizie a Parlamentului European este suficienta, deoarece avem de-a face cu decizii definitive ale instantelor judecatoresti dintr-un stat membru”, a declarat Horia Georgescu.