Proiectul Codului Fiscal, retras de Ministerul Finanțelor Publice

Ministerul Finanțelor Publice a retras de pe site proiectele Codului Fiscal şi al celui de Procedură Fiscală la cererea premierului Victor Ponta.

„În urma solicitării prim-ministrului Victor Ponta, Ministerul Finanţelor Publice a retras pe de site-ul ministerului proiectele Codului Fiscal şi al celui de Procedură Fiscală, pentru ca acestea să fie analizate în cadrul Guvernului înainte de începerea dezbaterii publice.

Intenţia Guvernului este de a iniţia o dezbatere publică deschisă şi transparentă cu privire la modificările necesare Codului Fiscal şi Codului de Procedură Fiscală, însă dorim, în acelaşi timp, şi adoptarea de măsuri care să contribuie la continuarea creşterii economice şi la limitarea extinderii poverii fiscale.

În prezent, una dintre priorităţile Guvernului este de a limita evaziunea fiscală, inclusiv prin modificări ale Codului Fiscal şi Codului de Procedură Fiscală. Modalitatea în care se vor concretiza aceste intenţii, după discuţii cu specialişti şi societatea civilă, va fi decisă de Guvern şi va fi supusă consultării publice înainte de aprobarea de către Parlamentul României. Propunerile care vor fi asumate de Guvern vor fi dezbatute şi asumate, împreună cu Bugetul pentru anul 2015, de către Parlamentul României”, au transmis reprezentanții ministerului, potrivit pesurse.ro.