Un bărbat a aruncat cu bani în VOICULESCU

Scandal la secția de Poliție din Ilfov, acolo unde Dan Voiculescu s-a prezentat pentru a da cu subsemnatul.

Înainte de a intra în secția, fostul senator a fost luat la rost de un bărbat, care i-a adus mai multe acuze. Între acestea, faptul că Voiculescu ar fi crescut TVA-ul la pâine, dar și că a subminat economia națională.

Mai mult, protestatarul a scos câteva bancnote, de 5, de 10 și de 50 de lei, pe care i le-a aruncat în față lui Voiculescu.

Dan Voiculescu nu a reacționat și a intrat la Poliție.

După câteva minute, a ieșit și a întrebat de bărbatul care-l contestase.

Acesta a apărut, iar între ei a pornit un schimb de replici.

„Ești trimis de reprezentantul aparatului represiv din România, adică de Traian Băsescu”, i-a spus Voiculescu.

Bărbatul a replicat însă că nu are nicio legătură cu președintele.

Voiculescu a urcat apoi în mașină și a plecat.