VOICULESCU, în scandalul Bercea Mondial: 1.000.000 de EURO pentru implicarea lui Traian BĂSESCU

Noi informaţii surprinzătoare în dosarul Mircea Băsescu- Bercea Mondial. Potrivit declaraţiilor făcute de presupusul intermediar, Marian Căpăţână, în contestaţia depusă la Curtea de Apel București, Dan Voiculescu ar fi dat un milion de euro clanului Bercea pentru ca Mircea Băsescu să fie atras în scandal.

Marian Căpăţână susţine că ar fi fost contactat de Florin Anghel, fiul lui Sandu Anghel, în perioada martie – aprilie 2013.

Florin Anghel i-ar fi oferit lui Marian Căpăţână 200.000 de euro, cu condiţia să declare că o parte din bani ar fi ajuns la Traian Băsescu. Căpăţână a mai spus că Florin Anghel i-ar fi spus că banii provin de la Dan Voiculescu, potrivit Realitatea.net.

Marian Căpăţână, intermediarul afacerii în care au fost implicaţi Mircea Băsescu şi Bercea Mondial, le-a spus, vineri, jurnaliştilor că întreg scandalul este o „făcătură” pusă la cale de Dan Voiculescu.

„Suntem nevinovaţi total, e o făcătură a lui Voiculescu. Am luat bani împrumut, am vrut sa îi folosesc la AVERSA şi nu i-am mai folosit”, a spus Marian Căpăţână, înainte de a intra în duba cu care urma să fie dus în arestul Poliţiei Capitalei.

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână rămân în arest, a decis definitiv, vineri, Curtea de Apel Bucureşti, care a respins contestaţiile celor doi faţă de măsura preventivă dispusă în dosarul traficului de influenţă ce ar fi fost făcut pentru ca interlopul Bercea Mondial să scape de închisoare.

Fratele şefului statului şi Căpăţână – cel care ar fi fost intermediarul banilor daţi pentru intervenţii cu scopul ca Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, să scape de închisoare – au fost aduşi la instanţă, pentru judecarea contestaţiei, din arestul Poliţiei Capitalei.

Avocatul lui Mircea Băsescu, Nelu Taşcă, a declarat, înainte de pronunţare, că fratele şefului statului şi-a menţinut declaraţiile de la fondul cauzei, susţinând că este nevinovat.