Surse din PNL au explicat că imediat după Congresul PNL, noul lider, Klaus Iohannis, a convocat o ședință de urgență cu liderii Cooperativei din PNL.
Întâlnirea a fost una extrem de furtunoasă, iar Klaus Iohannis a început tirul acuzațiilor, după ceea ce s-a întâmplat la Congres. Principalul reproș al lui Iohannis a fost că liderii Cooperativei au asistat pasivi la mișcarea lui Crin Antonescu, anunță pesurse.ro.
Klaus Iohannis le-a reproșat că înțelegerea inițială era ca el să propună o moțiune, în urmă căreia să fie ales candidatul la prezidențiale nominal. Ceea ce s-a întâmplat însă la Congres a dat toate calculele peste cap.
Antonescu a fost propus, la solicitarea sălii și a acceptat. Acum, soarta lui Iohannis stă la mâna unor sondaje de opinie, care pot genera oricând surprize.
În planurile lui Klaus Iohannis așa ceva nu trebuia să se întâmple, tocmai de aceea nici nu s-a discutat rezoluția privind prezidențiabilul la Delegația Permanentă, ci doar la Congres. Strategia era să fie un vot fulger și nimeni să nu aibă timp să facă vreo mișcare.
Al doilea reproș al lui Klaus Iohannis a fost legat de faptul că liderii Cooperativei l-au lăsat singur la Congres. Preocupați mai mult să împartă bilețele pe hol, liderii PNL au uitat de Iohannis, care a fost forțat să stea mai mult singur pe scena Congresului.
Sursele au explicat că Iohannis pare să se fi convins deja că este o marionetă în mâna Cooperativei și este probabil că va încerca să cadă la pace cu Crin Antonescu.