Magda Ciumac, gasita ieri dimineata, in Voluntari, cu mainile legate la spate, a pierdut copilul si casa, iar acum risca sa ajunga dupa gratii, fiind suspectata ca, in disputa ei cu Tolea, si-a inscenat propria rapire pentru a-l acuza pe acesta.
Telenovela disparitiei Magdei Ciumac s-a terminat. Cautata de parinti, reporteri si politie, vedeta OTV a fost gasita, imbracata sumar, in papuci si cu mainile legate, pe o strada din comuna Voluntari.
Dupa ce a fost luata din Voluntari, Magda a fost dusa pentru investigatii la spitalul “Sfantul Pantelimon”. Radiografiile si electrocardiograma au fost bune.
Anchetatorii au mers la locul in care a fost gasita Magda Ciumac pentru a face reconstituirea evenimentelor asa cum le-a descris aceasta. Ea a aratat politistilor cum a fost aruncata din masina, cum s-a ridicat si cum s-a deplasat catre gardul familiei Olteanu, unde a fost si descoperita.
Magda a povestit ca, in urma cu zece zile, a fost rapita de sotul ei, Tolea Ciumac care ar fi dus-o intr-o locatie necunoscuta, unde a tinut-o inchisa, asigurandu-i strictul necesar. Luni noapte, Tolea a decis sa scape de ea, motiv pentru care ar fi urcat-o in masina si ar fi abandonat-o in Voluntari.
Magda Ciumac este banuita ca si-a inscenat rapirea
Potrivit surselor din politie, declaratiile Magdei Ciumac ridica semne de intrebare. Daca se demonstreaza ca a mintit, Magda Ciumac risca sa fie acuzata de denunt calomnios si poate fi inchisa de la sase luni la trei ani, afirma anchetatorii. Semnele de intrebare sunt date de amanunte care nu se leaga cu afirmatiile Magdei:
– Cand i-au fost scoase hainele, pentru a cauta urme ale unei posibile agresiuni fizice, specialistii au constatat ca Magda Ciumac era proaspat epilata, in timp ce aceasta sustine ca a fost izolata si a avut doar strictul necesar.
– In momentul in care a fost gasita, Magda mirosea a parfum si era ingrijita ceea ce denota ca a avut posibilitatea sa se ingrijeasca iar afirmatia ca a stat cu mainile legate vine in contradictie cu aceasta.
– Hainele, mai putin o pata in dreptul genunchiului drept, nu erau murdare, lucru imposibil in conditiile in care Magda Ciumac afirma ca a fost aruncata dintr-o masina iar drumul era plin de noroi.
– Trupul Magdei Ciumac nu are urme vizibile de violenta, iar daca a fost aruncata din masina pe corp ar fi aparut contuzii.