Preşedintele a replicat acuzelor extrem de dure ale Parlamentului, aducând învinuiri serioase forului legislativ. Provocările mutuale sunt grave, dar nu reprezintă decât o latură a chestiunii. Altă ar fi modul incalificabil în care politicienii români tratează poporul care i-a ales.
Declaraţia, fie şi neobligatorie, adoptată la iniţiativa actualului preşedinte al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, prin care Parlamentul i-a cerut lui Traian Băsescu demisia pe baza unor acuze încă nedovedite în justiţie la adresa familiei preşedintelui, a exacerbat ruptura dintre cele două instituţii cheie ale statului român.
Răspunzând unei întrebări jurnalistice înaintea decolării avionului sau cu destinaţia Bruxelles, unde Traian Băsescu participa la summitul de joi şi de vineri al Uniunii Europene, şeful statului român a dat afrontului parlamentar o replică usturătoare. Parlamentul, a spus el textual, a „fraternizat” cu clanul Bercea.
Din declaraţia prezidenţială reiese că majoritatea din forul legislativ a preluat integral afirmaţiile şi prezumtivele probe prezentate de familia mafiotului condamnat la ani grei de temniţă fără ca forul legislativ să ţină cont de justiţie, de prezumţia de nevinovăţie, de modul în care şeful statului a înţeles să se achite de datoria sa, neintervenind în treburile magistraţilor, astfel încât Bercea Mondial să poată fi condamnat în timpul mandatului lui Traian Băsescu, şi fără să ţină seama de vreun element favorabil fratelui preşedintelui.
„Discutăm de o declaraţie a Parlamentului care preia integral declaraţiile clanului Bercea şi nu aşteaptă justiţia. E un lucru extrem de grav făcut de Parlament, declaraţia se susţine pe filmările făcute de clanul Bercea. Aţi aflat din declaraţia directorului SRI ca acest clan este în atenţie din 2001. Nimeni nu observă 3 lucruri fundamentale: liderii clanului au fost condamnaţi pentru prima dată în mandatul meu şi nimeni nu ia în considerare punctele de vedere ale celui acuzat, doar probele prezentate de clan şi nici că fratele meu a făcut denunţul de şantaj şi anul trecut şi anul acesta”, a ţinut Traian Bsescu să reliefeze textual.
Observaţiile şi comentariul succint ale preşedintelui, care încearcă în continuare, în mod vădit, să nu se pronunţe în dosarul fratelui său, pentru a nu fi acuzat o dată în plus de ingerinţa în treburile justiţiei, sunt în mare măsură pertinente şi de bun simţ. La prima vedere, nu e clar deloc de ce aleşii neamului românesc preferă să acorde credit nu atât preşedintelui statului, ales şi el, ori comentatorilor avizaţi, care au încercat să evalueze chestiunea lucid şi nepartizan, ci învinuirilor lapidare ale unui interlop condamnat definitiv sau proferate de rubedeniile sale apropiate. Şi mai puţin clar e motivul pentru care parlamentarii consideră oportun să se antepronunțe, deşi justiţia n-a dat încă nici măcar un verdict provizoriu dincolo de decizia de arestare a inculpatului. Ca şi cum reţinerea unui om ar fi o dovadă suficientă.
În realitate, istoria ultimilor ani ne furnizează motivele acestei literale pre-judecati. Pentru actuala putere, în frunte cu cuplul Ponta-Voiculescu, pentru guvernul din umbră, de la Antena 3, dar şi pentru o mare parte din fostul USL, între care şi pentru PNL-ul condus de Klaus Johannis, Traian Băsescu trece nu de azi de ieri drept vinovat din principiu. E un politician numai bun de a fi criticat, condamnat şi, adesea, demonizat, astfel încât să se distragă atenţia de la varii alte neajunsuri majore.
De pildă, de la abaterile grave ale altor demnitari, de la incompatibilităţile lor, proaspăt reduse, în cazul primarilor, printr-o recentă lege a Parlamentului, de la posibila lor corupţie, de la scandaloasa protecţie pe care majoritatea parlamentară a acordat-o unor penali urmăriţi de DNA, de la demersuri de îngrădire a independenţei justiţiei, de genul tentativei de puci din 2012 sau de la „marţea neagră”, când aleşii au încercat să-şi acorde o superimunitate în faţa legii.
Dovada cea mai clară că lucrurile stau aşa este refuzul parlamentarilor de a revendica şi impune fireasca demisie a premierului Ponta. Or, dincolo de acuza de plagiat, Ponta, spre deosebire de Traian Băsescu, preşedintele învinuit pieziş, prin familie, prin „dosar de cadre”, prin tinicheaua familiei, că sub comunişti, are de luptat cu problema implicării sale cel puţin indirecte, în calitate de premier, într-un caz gravisim de trafic de influenţă. În acest dosar, şeful de cabinet al premierului, Vlad Stoica, a fost audiat miercuri ca martor de către DNA. E vorba de presupusul trafic de influenţa atribuit faimosului Duicu. Trafic exercitat, după toate probabilităţile, din birourile guvernamentale, în speţă de la cancelarie sau din biroul premierului, de către baronul de Mehedinţi, în vederea modificării componentei DNA şi a conducerii poliţiei, instituţii extrem de importante, însărcinate să asigure lupta contra corupţiei la nivel înalt şi securitatea statului.
E ştiut că şeful unei cancelarii e cel mai important om de încredere al demnitarului care l-a numit în funcţie. Ponta e direct responsabil nu doar pentru ce se petrece în PSD şi cu baronii PSD-isti, ci, nu în ultimul rând, pentru subalternii săi de la cabinet şi din executiv, ca şi de tot ce se petrece la guvernul pe care îl conduce şi la sediul sau. Cu atât mai mult de ceea ce se întâmplă în propriul său birou ori în cancelarie.
De cealaltă parte a baricadei, preşedintele nu poate fi făcut răspunzător pentru prezumtivele delicte, incomparabil mai puţin grave decât cele de care e învinuit Duicu, reproşate fratelui său, care, la urma urmei, nu i-a fost subaltern lui Traian Băsescu şi nu e acuzat de fărădelegi de natură să afecteze justiţia ori securitatea statului.
Deşi faptele pentru care are a se apăra premierul sunt deci incomparabil mai alarmante decât cele care apasă asupra fratelui preşedintelui Băsescu, Victor Ponta nu doar că nu s-a retras, aşa cum ar fi fost onorabil, spre a deschide calea unei anchete serioase, ci i-a cerut el însuşi preşedintelui să dea el dovadă, prin demisie, că acordă mai multă importanţă României decât propriei familii.
Cinismul şi ipocrizia premierului stabilesc un nou şi trist record, mai greu de egalat, dacă n-ar fi fost chiar declaraţia sa ulterioară. Întrebat dacă nu e cazul să-şi dea şi el demisia de onoare, pe care i-a cerut-o preşedintelui, Ponta s-a prefăcut că ignora raporturile de forţă din forul legislativ, întrucât a indicat că ar fi treaba opoziţiei din Parlament să-i obţină îndepărtarea din funcţie prin „moţiune de cenzură”.
Or, mai gravă decât cinismul prim-ministrului este tocmai inadecvarea Parlamentului la misiunea pe care românii au încredinţat-o celor aleşi. Conform normelor şi legilor unui stat de drept şi spiritului lor, demnitarii sunt cocoţaţi în funcţiile lor pentru a servi poporului, nu invers. Rostul şi noima lor, descrise de jurăminte precum al cancelarului german, de a „feri poporul de prejudicii”, le cere să-i aducă neamului beneficii, nu să-l sfideze.
Prin urmare ar fi fost obligatoriu ca deputaţii şi senatorii să respecte acest spirit. Ar fi fost elementar să adopte o atitudine judicioasă, de natură să garanteze siguranţa statului, prestigiul funcţiei de premier şi buna funcţionare a guvernului, nu să exarcebeze inutil, prin votul celor 344, conflictul dintre instituţii, ori să redemareze, în interesul electoral al partidei antibasiste, o criză cel puţin aparent aplanată, doar spre a lovi într-un preşedinte cu un mandat pe terminate, care a dovedit clar ataşamentul sau faţă de independenţa justiţiei, faţă de statul de drept şi de valorile democraţiei.
Sursa: Deutsche Welle
