Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu și grupul său reformator au pregătit o amplă manifestare care să îngroape Congresul PNL.
Surse liberale au relatat în exclusivitate pentru stiripesurse.ro că liderul ALDE, Guy Verhofstadt, este în drum spre România pentru o lovitură de proporții dată PNL.
„De venit, sigur vine”, au confirmat surse din grupul lui Tăriceanu.
Potrivit informațiilor parvenite pe filiera PNL, în timpul Congresului liberalilor, liderul ALDE, alături de Tăriceanu și de cei care-l susțin, intenționează să organizeze un eveniment de presă care ar putea avea loc chiar într-o sală din Parlament apropiată de cea în care se desfășoară Congresul PNL.
Din informațiile noastre, se va face o retragere ‘en fanfare’ a grupului Tăriceanu din Congresul PNL.