Așa i s-a închis ușa în nas lui TĂRICEANU: „Te lepezi de SATANA?”

Călin Popescu Tăriceanu nu va participa la Congresul PNL de sâmbătă. De altfel, Tăriceanu nu a reuşit să obţină carnetul de membru de partid, după ce invitaţia lansată de PNL Prahova de a se înscrie în rândul liberalilor a rămas nefinalizată.

Mircea Roşca, şeful filialei, spune că înscrierea lui Tăriceanu nu ar fi fost statutară: „Chiar dacă venea la Ploieşti, eu i-aş fi pus întrebarea milenară-ortodoxă: ‘Te lepezi de Satana?'”.

Liberalii grupaţi în jurul lui Tăriceanu vor merge însă la Congres pentru a „se bate” şi, în funcţie de deciziile forului, nu exclud formarea unui nou partid liberal.

Călin Popescu Tăriceanu a declarat la România TV că nu merge sâmbătă la Cogresul PNL în care va fi aleasă noua conducere a partidului.

De altfel, Tăriceanu, deşi a susţinut în repetate rânduri că este membru în PNL, a rămas în afara partidului, după ce filiala de Prahova îl invitase să se înscrie în Organizaţia Ploieşti. Invitaţia a fost lansată de Iulian Teodorescu, fostul vicepreşedinte al PNL Prahova, însă după ce conducerea acestei filiale a fost demisă în bloc de către conducerea judeţeană, procedura de readmitere a lui Tăriceanu nu a fost finalizată.

Mircea Roşca, preşedintele PNL Prahova, a arătat că primirea lui Tăriceanu în PNL Ploieşti ar fi fost nestatutară.

„El s-ar fi putut înscrie doar în filiala de pe raza localităţii unde are domiciliul sau în cea în care îşi desfăşoară activitatea, cum ar fi în cazul în care ar fi avut o firmă în Ploieşti. A fost o lucrare a unui grup care a crezut că fură startul. Ei sperau că Tăriceanu va fi primit cu aplauze”, a explicat Roşca.

Acesta susţine că cei care l-au invitat pe Tăriceanu credeau că acesta va fi primit ca salvator al partidului şi au vrut să fie cei care au iniţiat întoarcerea triumfală a fostului premier.

„Au primit un pont prost de la Bucureşti. L-a invitat Iulică Teodorescu, iar când ceilalţi din jurul lui şi-au dat seama că nu au nicio şansă de succes, s-au dezis de el şi l-au lăsat singur”, a precizat liberalul prahovean.

Mircea Roşca a precizat că singura filială în care putea fostul preşedinte al partidului să solicite reînscrierea sa în partid este cea din sectorul 1, dar chiar şi acolo ar fi avut nevoie de o derogare din partea Delegaţiei Permanente pentru a putea candida în cadrul Congresului la vreo funcţie. De altfel, chiar Crin Antonescu i-ar fi spus lui Tăriceanu să încerce să se înscrie la sectorul 1. „Chiar dacă venea la Ploieşti, eu i-aş fi pus întrebarea milenară-ortodoxă: ‘Te lepezi de Satana?’ Adică de PSD”, a mai spus Roşca.

Potrivit Statutului PNL, „dobândirea calităţii de membru al Partidului Naţional Liberal se face în temeiul hotărârii de validare a Biroului Politic Local pe baza unei cereri adresate preşedintelui organizaţiei locale în raza căreia domiciliază, îşi are reşedinţa sau îşi desfăşoară activitatea solicitantul şi aprobată de Biroul Politic Teritorial”.