Ponta: PSD şi UNPR vor vota pentru demisia lui Băsescu

Premierul Victor Ponta a declarat că a luat act de iniţiativa preşedintelui Senatului, Călin-Popescu Tăriceanu, şi că PSD şi UNPR vor vota în favoarea cererii privind demisia preşedintelui ţării.

„Am luat act de iniţiativa lui Tăriceanu, căreia i s-a alăturat şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, privind o şedinţă comună, care să aibă loc miercuri, unde vom adopta declaraţia politică a Parlamentului. Dacă vom ajunge la un acord asupra formei declaraţiei, parlamentarii PSD şi UNPR vor vota în favorarea declaraţiei politice care să ceară preşedintelui un răspuns (n. red. – prin care se cere demisia şefuui statului). Dar  forma declaraţiei trebuie îmbunătăţită. Cei de la UDMR au spus că vor decide marţi sau miercuri dacă o votează, când vor vedea textul declaraţiei”, a declarat Victor Ponta, potrivit rtv.net.

Duminică seară, premierul Victor Ponta a anunţat că alianţa de la guvernare se va întâlni luni pentru a discuta despre declaraţia prin care Legislativul să ceară demisia preşedintelui Traian Băsescu, în contextul scandalului în care este implicat fratele acestuia, Mircea Băsescu.