TRAIAN BĂSESCU apare în dosarul de CORUPȚIE al fratelui său

Referatul DNA a scos la iveală detalii uluitoare în dosarul de corupție în care este anchetat, între alții, chiar fratele șefului statului, Traian Băsescu.

Astfel, Mircea Băsescu, fratele președintelui, ar fi primit banii de la rudele lui Bercea Mondial pentru a interveni la Traian Băsescu, iar interlopul să scape de pușcărie.

În referat, procurorii precizează că „în cursul lunii martie 2011, martorul denunţător Anghel Florin, împreună cu Anghel Fănica, mama denunţătorlui, i-au remis lui Mircea Băsescu suma de 250,000 de euro, în schimbul promisiunii celui din urmă că va interveni la Preşedintele României pentru a-l determina să dispună graţierea individuală a condamnatului Anghel Sandu, zis „Bercea Mondialu”, precum şi pentru a interveni pe lângă procurori şi judecători în vederea cercetării în stare de libertate a arestatului preventiv Anghel Sandu”.