CSM a sesizat Inspecția Judiciară după ce Bercea Mondial a spus că le-a mituit pe KOVESI și Livia STANCIU

Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat Inspecţia Judiciară în legătură cu afirmaţiile lui Bercea Mondial legate de mita pe care ar fi dat-o procurorului şef al DNA, Codruţa Kövesi, şi preşedintei ICCJ, Livia Stanciu.

„Astăzi, 20 iunie 2014, în temeiul art. 30 alin.1 din Legea 317/2004, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii a sesizat Inspecţia Judiciară în vederea efectuării de verificări privind apărarea independenţei justiţiei, în raport cu declaraţiile ce pun în pericol statul de drept, vehiculate în mass-media în data de 19 iunie 2014, referitoare la doamna judecător Livia Doina Stanciu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi doamna Laura Codruţa Kovesi, procuror şef al Direcţiei Naționale Anticorupţie”, se arată în comunicat, potrivit rtv.net.

Bercea Mondial a fost adus din închisoare joi pentru a fi audiat în scandalul legat de banii pe care Mircea Băsescu i-ar fi primit de la familia Anghel. Înainte de a intra la audierile propriu-zise, Bercea a strigat de după geamul dubei că a dat bani inclusiv procurorului general Laura Codruţa Kövesi, prin intermediul şoferului acesteia, și Liviei Stanciu.

„Le-am dat două milioane de euro degeaba”, a strigat Bercea printre gratii. O parte din bani ar fi ajuns şi la procurorul general Codruţa Kövesi, duşi de către şoferul acesteia. Bercea a adăugat că a cerut o întrevedere premierului Victor Ponta pentru a-i relata situaţia, după ce şi-a dat seama că nu a rezolvat nimic cu banii daţi.

Bercea Mondial este audiat în scandalul cu Mircea Băsescu, după ce fiul său a discutat miercuri ore în şir cu procurorii, cărora le-a dat explicaţii despre negocierile filmate in biroul fratelui preşedintelui.