Procurorii DNA verifică mai multe departamente ale Ministerului Sănătăţii, printre acestea numărându-se Departamentul Achiziţii, Unitatea de Management a Proiectelor Băncii Mondiale şi Departamentul de Dispozitive Medicale.
Ancheta DNA vizează directori din cadrul Ministerului Sănătăţii şi şefi din spitale în legătură cu suspiciuni de corupţie în cadrul unor proceduri de achiziţie de aparatură medicală, au declarat luni pentru Agerpres surse judiciare.
Anchetatorii au ridicat dosare şi documente de la departamentele din MS verificate.
Perchezițiile vizează trei spitale din Capitală – Polizu, Cantacuzino, Asociaţia de Neonatoligie şi o altă unitate medicală de pe platforma Fundeni. Potrivit unor surse judiciare, ar fi vorba de o fraudă de șapte milioane de euro din bani europeni.
Procurorii verifică la Ministerul Sănătăţii achiziţia de aparatură printr-un program derulat cu Banca Mondială, din perioada 2007-2008.
La Spitalul Cantacuzino, anchetatorii verifică documente legate de programul naţional de neonatologie, fiind făcute percheziţii în cabinetul şefului Clinicii de neonatologie, în prezenţa acestuia. Managerul spitalului, Iulian Brezean, a declarat pentru mediafax.ro că „anchetatorii ne-au precizat că nu au venit pentru probleme care vizează Spitalul Cantacuzino, ci strict programul de neonatologie”.
Potrivit aceleiași surse, șeful Clinicii de neonatologie, dr. Adrian Crăciun, a fost chemat în această dimineață la Spitalul Cantacuzino, pentru a fi prezent la percheziţii, a precizat Iulian Brezean.