Viitorul celor trei juraţi de la MasterChef, Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu, este incert în condiţiile în care la Pro TV s-au petrecut multe schimbări de personal în ultimele luni. S-a discutat despre trecerea în bloc sau individual a celor trei chefi la alte posturi, însă informaţiile au rămas deocamdată neconfirmate.
Ultimul zvon apărut în lumea televiziunii este că chef Sorin Bontea ar putea prezenta show-ul Hell’s Kitchen la Antena 1.
Există însă o problemă în această variantă. Dar se pare că juratul MasterChef nu este tentat de o despărţire de Pro TV, iar dacă ar vrea nu ar putea. Motivul? „Sorin Bontea are un contract încheiat pe o durată mai lungă cu Pro TV şi nu poate pleca”, au dezvăluit surse din interiorul trustului.
În condiţiile în care Pro TV a anunţat începerea preselecţiile pentru un nou sezon MasterChef, este de aşteptat ca juriul consacrat să continue în aceeaşi formulă.