IOHANNIS a făcut AVERE cu banii din meditații la fizică

Klaus Iohannis este proprietar a şase imobile în Sibiu. Prezidenţiabilul PNL spune că a început cu un apartament cumpărat, împreună cu soţia, din banii de nuntă şi a continuat achiziţiile din banii obţinuţi din salarii şi meditaţii. Iohannis nu se consideră însă un om bogat, dar nici sărac.

Din 1992 şi până acum, Klaus Iohannis şi soţia sa au cumpărat şase imobile în Sibiu – trei apartamente şi trei case, pe care acum le închiriază.
Întrebat, duminică, la Pro TV, din ce bani a cumpărat aceste imobile, Iohannis a răspuns: „Din banii mei”.

„De profesor de fizică, de inspector şcolar şi apoi de primar?”, a continuat întrebarea moderatorului.

„Este, dacă vreţi, un model extrem de simplu. Din relativ puţini bani şi din ce am avut, am pornit cu soţia de la un apartament de patru camere pe care l-am cumpărat din banii de nuntă. Din acei bani şi bani adunaţi, din meditaţii, salarii, am facut următoarea achiztie, am închiriat, am adunat banii, am mai făcut una…”, a precizat Iohannis.

Iohannis spune însă că nu este un om bogat, „dar nici sărac”:

„Ştiu ce am şi sunt bucuros ca am avut şansa să am aceste lucruri. Eu mă consider ceea ce în PNL noi numim un om din clasa de mijloc”.

Din 1989 până în 1997, Iohannis a fost profesor de fizică la Colegiul Naţional „Brukenthal” din Sibiu, în perioada 1997-1999 a fost inspector şcolar general adjunct, iar între 1999 şi 2000 a fost inspector general.