Marius Constantin, ginerele lui Bercea Mondial, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, la cererea procurorilor care-l acuză de şantaj la adresa lui Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu.
Marius Constantin a leşinat în timpul şedinţei în care se judeca cererea procurorilor de arestare preventivă. Constantin a fost adus la Tribunalul Constanţa în jurul orei 15.30, iar la 17.00 a început şedinţa de judecată. La scurtă vreme, bărbatul a leşinat în sală. Au fost chemaţi medicii de pe Ambulanţă care i-au oferit primul ajutor chiar în sala de judecată. Medicii au plecat la scurtă vreme hotărând că nu se impune internarea.
Fratele Preşedintelui României a fost şantajat de trei persoane. Cei trei i-au cerut 280.000 de euro lui Mircea Băsescu pentru a nu-l denigra în presă, informează România TV. Procurorii DNA i-au prins în flagrant în timp ce primeau 10.000 de euro de la fratele lui Traian Băsescu.