Cum i-a ”tras-o” PONTA lui ILIESCU. De două ori!

Premierul a dezvăluit că la alegerile prezidențiale nu l-a votat niciodată pe Ion Iliescu. Ponta a mai spus că aproape tot ce a votat nu a ieșit.

„Eu am fost la vot din 1990 încoace. În ’90 am votat cu domnul Raţiu, nu a câştigat. În ’92 am votat cu domnul Constantinescu, nu a câştigat. În 1996 am votat cu domnul Constantinescu, a câştigat. Deci 2-1. În 2000 am votat cu domnul Isărescu, nu a câştigat, 3-1. În 2004 am votat cu domnul Năstase, nu a câştigat, 4-1. În 2009, în primul tur am votat cu Crin Antonescu, în al doilea tur cu Mircea Geoană, nu au câştigat. Deci, ideea este să nu vă luaţi neapărat după mine la vot. Dar nu-mi pare rău că am fost la toate aceste momente electorale şi evident că o să merg şi în 2014 şi pe 2 şi pe 16 noiembrie. Şi, cum ar spune un prieten al meu mai cinic: gradul de succes este direct proporţional cu numărul de încercări. S-ar putea ca de data aceasta să iasă pe cine votez eu”, a declarat Victor Ponta.