AGRESIUNE. Un elev de la Colegiul Economic din Bucureşti a fost agresat ieri de către cinci persoane, potrivit unor surse din Jandarmeria Bucureşti.
Din primele declaraţii ale martorilor, cinci persoane au intrat în liceu şi au agresat un elev. Aceştia ar fi folosit un baston telescopic. „Conflictul a izbucnit de la faptul că un elev din clasa a XII-a l-a acuzat pe un altul că i-ar fi zgâriat maşina de 35.000 de euro cu care venea la şcoală”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan. După ce elevul de clasa de XII-a a acuzat că maşina i-ar fi fost zgâriată, cinci tineri de dinafara şcolii au tăbărât asupra sa şi l-au luat la întrebări. Chiar dacă în urma altercaţiilor elevul agresat a fost doar zgâriat la o mână, agresiunea este agresiune şi ea se adaugă celorlalte, mult prea numeroase, în care persoane de dinafara şcolilor intră în clase şi impun „legea străzii”, adică bătaia. (G.R.)