Tribunalul Municipiului Bucureşti a publicat motivarea deciziei de respingere a cererii procurorilor de aplicare a unui spor de pedeapsă lui Adrian Năstase ca urmare a contopirii pedepselor primite în dosarele „Trofeul Calităţii” şi „Zambaccian”.
Judecătorii cred că pedeapsa deja primită este suficientă pentru „reeducarea” deţinutului Adrian Năstase.
Instanţa apreciază că Adrian Năstase se poate reeduca doar cu pedeapsa deja primită în condiţiile în care nu a mai comis nicio infracţiune de când a fost trimis în judecată în cele două dosare, adică în intervalul 2006-2012.
Instanţa a reţinut şi faptul că Năstase a fost un deţinut-model în perioada primei încarcerări, fapt ce i-a grăbit eliberarea condiţionată. De asemenea, motivarea menţionează şi faptul că Adrian Năstase s-a prezentat de bunăvoie la poliţie când a primit a doua condamnare la închisoare cu executare.
„Motivarea este corectă. Este un semn de normalitate în ce priveşte aprecierile instanţelor de judecată”, a spus Lucian Bolcaş, unul dintre avocaţii lui Adrian Năstase.
Bolcaş a explicat că în asemenea cazuri comportamentul deţinutului în penitenciar este foarte important. „Comportamentul corect în timpul executării pedepsei înseamnă un respect faţă de instanţă, fie că eşti sau nu de acord cu decizia ei”, a apreciat Bolcaş, potrivit rtv.net.
Instanţa a decis pe 8 mai să contopească pedepsele primite de către Adrian Năstase, fără a aplica şi o pedeapsă suplimentară de un an, aşa cum au cerut procurorii.
Mai mult, instanţa a decis ca perioada de un şi o lună pe care Năstase a petrecut-o deja în închisoare să se scadă din cei patru ani.
Un procuror al DNA a cerut pe 28 aprilie la Tribunalul Bucureşti ca la pedeapsa lui Adrian Năstase, de patru ani de închisoare, să se adauge un spor de un an, iar acesta să execute cinci ani de închisoare.
Solicitarea a avut loc în timpul procesului în care fostul premier Adrian Năstase a cerut judecătorilor contopirea pedepselor primite în dosarele ‘Zambaccian’ şi ‘Trofeul Calităţii’.
Adrian Năstase a fost condamnat pe 6 ianuarie de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită în dosarul ‘Zambaccian’. De asemenea, el a fost condamnat pe 20 iunie 2012 la doi ani de închisoare în dosarul ‘Trofeul calităţii’, din care a efectuat opt luni de detenţie, fiind eliberat condiţionat. Prin contopirea celor două pedepse şi dacă nu se aplică un spor de pedeapsă, Adrian Năstase va putea solicita din nou eliberarea condiţionată, cel mai probabil tot după opt luni de închisoare.
În dosarul ‘Zambaccian’, Adrian Năstase a fost acuzat că a primit de la fostul şef al ISC Irina Jianu, în perioada 2002-2004, în mod direct şi prin intermediul soţiei sale, Dana Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 600.000 de euro, constând în bunuri importate din China şi contravaloarea unor lucrări efectuate la imobilele din localitatea Cornu şi Bucureşti.
Năstase a depus o contestaţie în legătură cu tergiversarea motivării în dosarul Zambaccian.
În dosarul ‘Trofeul calităţii’, Adrian Năstase a fost acuzat că în anul 2004 s-ar fi folosit de ”influenţa sau autoritatea funcţiei de preşedinte al unui partid” pentru organizarea unui simpozion intitulat ‘Trofeul calităţii în construcţii’ cu scopul strângerii unor sume de bani destinate campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, la care urma să participe.