John Kerry, despre situația tătarilor din Crimeea: „Crimele, bătăile şi răpirile împotriva lor au devenit fapte obişnuite”

Secretarul de Stat american, John Kerry, a denunţat vineri încălcările drepturilor tătarilor din Crimeea, cu ocazia aniversării a 70 de ani de deportarea acestei minorităţi de către Stalin.

Tătarii din Crimeea, un popor turcofon, vor comemora duminică, într-un climat de tensiuni, 70 de ani de la deportarea lor. Începând din 18 mai 1944, peste 230.000 de tătari au fost deportaţi din Crimeea, o tragedie care a reînviat în memoria acestei comunităţi în martie, în contextul alipirii acestei peninsule ucrainene la Rusia.

În opinia lui John Kerry, „atingerile” aduse drepturilor tătarilor din Crimeea „rămân înrădăcinate (…) în ocupaţie”, transmite Mediafax.
„Tentativele Rusiei de a anexa Crimeea au redeschis răni vechi”, a apreciat şeful diplomaţiei americane, citat într-un comunicat.